Fostul director al AJOFM Cluj, Daniel Don trimis în judecată de DNA pentru fraudarea de fonduri europene, a fost găsit nevinovat în urma unei anchete a OLAF.
Răsturnare spectaculoasă de situație în cazul anchetei DNA care l-a vizat pe fostul șef al AJOFM Cluj, Daniel Don, trimis în judecată pentru corupție. Ancheta OLAF a scos la iveală că Daniel DON, trimis în judecată de către DNA,nu ar fi fost vinovat de fraudarea fondurilor europene, acuzat fiind însă denunțătorul acestuia, Marian Moteoc, relatează Gazeta de Cluj. Potrivit inspectorilor OLAF, Marian Moteoc, este acuzat de o fraudă de circa 27.000 de lei în timp ce altă persoană este acuzată că ar fi fraudat suma de 24.000 de lei .
Inspectorii OLAF au ajuns la concluzia că fostul șef al AJOFM nu ar fi fraudat banii proveniți din fonduri europene după ce au verificat ultimul dosar depus în cadrul rechizitoriului făcut de procurorii DNA în baza căruia fostul șef al AJOFM Cluj a fost trimis în judecată. Acest rechizitoriu are la bază o serie de proiecte europene pe baza cărora Daniel Don ar fi sustras din bani.
Inspectorii OLAF nu au găsit nicio neregulă în urmă verificărilor proiectelor europene , aceștia constând însă că vinovat de sustragerea de bani europeni fiind Marian Moteoc. Marian Moteoc este deuntătorul lui Daniel DON și principalul martor al acuzării DNA.
,,Fraudarea de fonduri s-a dovedit că nu există și nimeni nu constatat vreun prejudiciu vizavi de persoană mea! După arestarea mea s-au obținut denunțurile pe baza cărora s-a făcut dosarul penal. Dosarul Nokia a fost verificat de Comisia Europeană și s-a stabilit că nu a fost nicio neregulă, în proiectul Funcționarul electronic toate cereri au fost declarate drept eligibile, în dosarul Call Center, la fel, nicio problemă, Dosarul Mechel întră în atribuțiile OLAF, nici acolo nu a fost nicio neregulă. Dosarele au fost în verificarea de DLAF și nu s-a depistat nicio problemă vizavi de persoană mea! Când a depus denunțul el (Marian Moteoc, n.red.) s-o fi gândit cum să scape de problemele lui. Pe parcursul procesului nimeni nu a declarat că eu aș fi cerut cuiva să facă ceva ilegal, am cerut doar că oamenii din proiect să își facă treaba. Se vede clar de ce ei au dat denunțurile! Unde sunt neregulile când toate instituțiile europene au verificat proiectele și nu apare nicio acuzație la adresa mea. Dacă dosarele din cuprinsul rechizitoriului meu sunt clasate, unde este infracțiunea de care sunt acuzat?! Pe ce temei a fost construită anchetă?!” se întreabă retoric Don. Daniel Don susține că va cere revocarea procurorului de ședință, Meda Titu, deoarece această nu ar fi urmat vreun curs de formare profesională pe tema combaterii corupției, cerință specificată de lege.
,,Vreau să revoc și procurorul de instanță, Meda Titu, pentru că nu a făcut nicio calificare în domeniul combaterii corupției! Nu înseamnă că dacă ești la DNA poți da într-un om, să-l acuzi de corupție, fără că tu să fii specializat pe acest domeniu. Toți funcționarii publici, doctorii, avocațîi, judecătorii, trebuie să facă cursuri profesionale. Sunt obligați prin lege!”, spune fostul șef AJOFM Cluj.
Martorul acuzării DNA, acuzat de OLAF
Inspectorii OLAF au verificat ultimul proiect european , unde este depusă o notă de control în care sunt menționate concluziile verificărilor făcute la proiectul ”ARO-Acces Rapid la Ocupare”, care are că beneficiar Academia Română – Filiala Cluj Napoca.
,,Ca urmare a verificărilor efectuate, a rezultat faptul că Moteoc Marcu Marian (angajat că expert măsuri active în cadrul proiectului ARO din partea partenerului AJOFM Cluj) nu a desfășurat activitățile din cadrul proiectului, nu cunoștea activitățile pe care trebuia să le desfășoare în proiect că angajat, nu a participat la ședințele organizate în cadrul proiectelor, nu a întocmit sau elaborat documente, însă le-a semnat, fiind indicii că acestea au fost elaborate de către numițîi Bocșa Ciprian și Antal Olimpia (care au confirmat aceste aspecte).
Partenerul AJOFM Cluj, prin intermediul beneficiarului Academia Română – Filiala Cluj Napoca, în calitate de lider, a depus cererile de rambursare nr 8 și nr 11, suma de 14.605,50 lei (finanțare nerambursabilă) în ceea ce privește expertul Moteoc Marcu Marian.”
,,Echipa de control a verificat aspectele formulate în cadrul notei de control a DLAF și a considerat că expertul Moteoc Marcu Marian nu a desfășurat activități în cadrul proiectului în perioada februarie – iunie 2015, semnând doar documente întocmite de alte persoane. Astfel, echipa de control a stabilit că neeligibile cheltuielile salariale aferente acestui expert. În consecință, echipa de control consideră că fiind neeligibile suma de 26.691 lei reprezentând cheltuielile salariale aferente lunilor februarie – iunie 2015”, arată notă DLAF.
Marian Moteoc nu a putut fi contactat telefonic pentru a își exprima un punct de vedere legat de acuzațiile care îi sunt aduse. Proiectul ARO – Acces Rapid la Ocupare a avut un buget total de 7,8 milioane de lei, iar perioada de implementare a fost cuprinsă între anii 31.03.2014 – 30.09.2015, proiectul fiind finanțat în întregime din fonduri europene.
Denunțătorul DNA, acuzat de fraude și în alt dosar
Daniel Mateoc mai este acuzat de fraudă și alt dosar cu fonduri europene, și anume în proiectul ”Bancomate de joburi în mediul rural” el ar fi făcut o fraudă de 24.000 de lei.,,Echipa de control din cadrul DLAF a verificat o serie de suspiciuni privind decontarea unor sume din fondurile alocate proiectului, fără o justificare reală, pe baza unor activități ilicite. Numitul Moteoc Marcu Marian a semnat documente în cadrul proiectului (diverse livrabile, rapoarte de activitate, fișe de pontaj), aferente unor activități din perioada martie – iunie 2015, pe care acesta, în fapt, nu le-a desfășurat, ajutându-l pe Boșcă Ciprian să îi determine pe reprezentanțîi liderului de parteneriat – Asociația Inceptus România, să folosească înscrisurile menționate, pe fondul necunoașterii de către aceștia din urmă a împrejurărilor descrise anterior, care a avut că rezultat obținerea pe nedrept a finanțării nerambursabile aferente salariilor primite de Moteoc Marcu Adrian, în sumă de 13.421,10 lei. Fapta numitului Moteoc Marcu Adrian poate întruni elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la fapte de corupție (…) Pentru domnul Moteoc Marcu Adrian se consideră neeligibilă suma totală de 23.924 lei, reprezentând salariile și contribuțiile salariale neeligibile, aferente unor presupuse activități raportate că fiind desfășurate de acesta în perioada martie – iunie 2015”, arată raportul DLAF.
Cum se colectau banii
Conform rechizitoriului, din anul 2012, inculpatul Don Daniel a fost ajutat în obținerea foloaselor bănești de către inculpatul Moteoc Marcu Marian, șoferul său, care a adunat lunar banii pretinși. Sumele de bani respective au fost date de obicei, în sediul instituției, fiind puse în plicuri de cele mai multe ori.
,,După colectare, banii au fost înmânați inculpatului Don Daniel sau, la indicațiile sale exprese, au fost depuși fie în autoturismul de serviciu folosit de către acesta din urmă fie într-un cont bancar deținut de directorul Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) Cluj.
Inculpatul Don Daniel, în calitate de funcționar public, are obligația declarării activelor financiare cu ocazia completării declarației de avere în cuprinsul căreia, sub sancțiunea atragerii răspunderii penale pentru infracțiunea de fals în declarațîi,
Urmare a analizării declarațiilor de avere completate de către Don Daniel la dată de 14.04.2014, aferent veniturilor obținute pe parcursul anului 2013 și respectiv la dată de 08.04.2015 corespunzător veniturilor obținute în anul 2014, s-a reținut că funcționarul public nu a declarat sumele identificate în conturile bancare la categoria activelor financiare'', suspin procurorii . Procurorii nu au reușit să depisteze averea lui Don care ar fi fost acumulată din activitatea infracțională de care este acuzat.