Două sondaje publicate zilele acestea arată o scădere a încrederii românilor în președinte și premier.
În timp ce Klaus Iohannis a fost într-o continuă scădere de când a preluat mandatul, încrederea românilor în premier a oscilat. Iohannis continuă să fie personalitatea politică în care românii au cea mai mare încredere - 59%, dar scade cu 19 procente față de decembrie 2014, când avea 78%, relevă un sondaj CSCI realizat în perioada 10 - 17 august, pe un eşantion de 1.021 persoane.
Șeful statului a înregistrat cea mai mare scădere- 10%- în ultimele două luni.Iohannis este urmat, în ceea ce priveşte încrederea românilor în personalitățile politice, de Sorin Oprescu, cu 40%. Potrivit datelor CSCI, premierul Victor Ponta beneficiază, în august, de 35% încredere, comparativ cu 36% în decembrie 2014, iar Călin Popescu Tăriceanu de 33%, față de 36%.
FOTO: Victor Ponta
Premierul a înregistrat o scădere doar de un procent față de luna decembrie, după ce în aprilie a atins pragul de 41% cotă de încredere, iar de atunci se află pe trend ușor descendent.
De asemenea, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 41% dintre români spun că ar vota cu PNL, iar 37% ar vota PSD. UDMR şi Partidul M10 al Monicăi Macovei ar fi votate de 5% dintre români, iar ALDE, PMP şi PRU ar câştiga, fiecare, câte 3% din voturile românilor. UNPR ar fi votat de 2% dintre români, conform cercetării CSCI.
Un alt sondaj realizat de Avangarde arată că încrederea în președintele Iohannis a ajuns la 60%. Și acest institut de sondare confirmă faptul că încrederea românilor în șeful statului a scăzut, Iohannis înregistrând în februarie 75%, aprilie- 76%, iar în iunie 73%.