Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, vineri şi sâmbătă, la Londra, la festivităţile prilejuite de încoronarea Regelui Charles al III-lea şi a Reginei Camilla.
Vineri, şeful statului va participa la recepţia oferită de Regele Charles al III-lea şefilor de delegaţii la Palatul Buckingham. Sâmbătă, preşedintele va participa la ceremonia încoronării care va avea loc la Westminster Abbey, a transmis Administrația Prezidențială.
Un număr de 2.000 de invitaţi vor asista la încoronarea Regelui Charles al III-lea, mult mai puţini decât cei 8.000 prezenţi la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953.
Încoronarea Regelui Charles
Peste 11.500 de ofiţeri de poliţie vor patrula pe străzile Londrei la încoronarea regelui Charles, sâmbătă, care va ficeremonia de cea mai mare anvergură găzduită în capitala britanică în ultimele şapte decenii, au anunţat miercuri oficiali citaţi de Reuters, asigurând că poliţiştii sunt bine pregătiţi pentru a răspunde la orice incident.
Forţele de securitate se pregătesc de luni de zile pentru acest eveniment, la care vor asista circa 100 de şefi de stat şi mulţimi uriaşe de spectatori şi în cursul căruia câteva mii de militari vor lua parte la o defilare.
Pe traseul defilării, precum şi în Trafalgar Square sunt prevăzute pe de altă parte manifestaţii ale antimonarhiştilor.
Ministrul securităţii, Tom Tugendhat, a declarat pentru Times Radio că este vorba de una din cele mai importante operaţiuni de securitate organizate vreodată de Marea Britanie.
"Poliţiştii sunt peste tot, iar agenţii noştri de informaţii şi celelalte forţe de securitate sunt extrem de conştiente de provocarea cu care ne confruntăm", a adăugat Tugendhat.
Ade Adelekan, înalt responsabil al Scotland Yard, poliţia metropolitană londoneză, a afirmat că nu există informaţii privind o ameninţare specifică la adresa evenimentului de sâmbătă.
Principala problemă o vor reprezenta probabil protestatarii care vor încerca să profite de ocazie pentru a atrage atenţia asupra cauzelor pe care le susţin. O nouă lege adoptată chiar săptămâna aceasta a acordat însă poliţiei puteri suplimentare pentru a răspunde unor asemenea situaţii.