PSD, sabotat de Opoziție? Liderii partidului depun plângere penală

PSD, sabotat de Opoziție? Liderii partidului depun plângere penală

Cortul amenajat în zona Pieţei Dacia din municipiul Buzău pentru strângerea de semnături pentru susţinerea candidatului PSD la alegerile prezidenţiale, a fost vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică, fiind inscripţionate expresii licenţioase cu vopsea galbenă, potrivit PSD Buzău.

Social-democraţii buzoieni anunţă că vor depune plângere penală şi vor solicita Poliţiei Locale imaginile de pe camerele de supraveghere pentru prinderea şi sancţionarea făptuitorului.

„Organizaţia PSD Buzău condamnă incidentul petrecut noaptea trecută în zona Pieţei Dacia din Municipiul Buzău. (...) Este revoltător faptul că anumiţi competitori politici se pretează la acte de vandalism, violenţă şi ură, şi cerem să se ia măsuri urgente în acest caz! (...) În mod legitim ne punem întrebarea cum a fost posibil să fie vandalizate corturile candidaţilor PSD, PNL şi PRO România, iar cortul candidatului USR - PLUS, aflat în aceeaşi locaţie, în imediata vecinătate, să rămână intact? În final, lansăm un apel către colegii din celelalte partide pentru respectarea tuturor competitorilor politici aşa cum procedăm şi noi. Asemenea derapaje nu trebuie să mai aibă loc”, arată PSD Buzău

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Buzău, Ane-Mari Vrapciu, poliţia s-a sesizat din oficiu şi a întocmit dosar penal pentru distrugere, scrie Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News