Incidente la mitingul PSD de la Galați - video

Incidente la mitingul PSD de la Galați. Două autocare cu membri PSD, care plecau de la mitingul organizat pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, au fost blocate, sâmbătă, de contramanifestanții veniți în zonă.

Potrivit romaniatv.net, un autocar a fost oprit chiar în apropierea Palatului de Justiţie din Galaţi. În acesta se aflau 50 de persoane. Protestatarii s-au culcat pe asfalt în faţa mașinii, obligându-l pe șofer să oprească și să dea cu spatele. Al doilea autocar a fost oprit de aceeaşi protestatari, care au folosit o manevră similară, în apropierea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi. Şi acesta a trebuit să dea înapoi.

Sute de persoane au organizat o contramanifestație în paralel cu mitingul PSD. Au existat huiduieli, invective şi scandări cum ar fi "slugile lui Dragnea", și doar intervenția jandarmilor a făcut ca grupurile să nu se ia la bătaie. În final, nu s-au înregistrat victime.

La mitingul PSD au participat câteva zeci de mii de persoane din municipiul Galaţi, dar şi din localităţile din judeţ sau din judeţele învecinate.

Pe timpul mitingului, patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, acuzând stări de leşin şi lipotimii, una fiind internată în spital, potrivit reprezentanţilor ISU Galaţi, mai arată sursa citată. (Sursa foto - video: Romania TV)