În penitenciare, deținuții au posibilitatea de a își cumpăra alimente sau produse de igienă personală, însă totul este la supra-preț.
Prin urmare, deținuții trebuie să scoată din buzunare sume frumoase de bani pentru a putea face cumpărături la magazinele care se află în incinta penitenciarelor.
Conform Cancan, pentru produse care în mod normal se ridică la sume rezonabile, deținuții plătesc triplu. Spre exemplu, pentru a achiziționa un kilogram de roșii, un deținut achită 10 lei, în vreme ce, în supermarket, același produs are o valoare de 4-5 lei.
Supra prețurile au stârnit revoltă printre deținuți. Astfel, într-un document adresat Parlamentului României, aproximativ 2.000 de deținuți s-au plâns de supra-prețurile care „îi falimentează”. Mulți dintre cei care se află în spatele gratiilor s-au plâns de faptul că, pe lângă prețurile exorbitante, mâncarea care se comercializează nu este de calitate și, nu de puține ori, unele produse aveau termenul de expirare depășit.
O situație interesantă, potrivit sursei citate, există la Penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește pedeapsa Liviu Dragnea, fostul lider PSD. Deținuții susțin că magazinul de acolo că este deținut de un apropiat al comandantului și, din acest motiv – susțin ei – și-ar permite să pună un adaos colosal de 500%.