O propunere legislativă privind modificarea Codului Penal în sensul că se pedepseşte doar cu detenţiune pe viaţă, nu şi cu închisoare de la 15 la 25 de ani, comiterea mai multor tipuri de infracţiuni de omor calificat, printre care prin cruzimi sau asupra a două sau mai multor persoane, a fost înregistrată miercuri la Camera Deputaţilor de către deputatul liberal de Alba, Florin Roman.
Parlamentarul a solicitat, de asemenea, aplicarea procedurii de urgenţă pentru dezbaterea şi adoptarea propunerii legislative.
"E un proiect de lege pe care astăzi l-am înregistrat la Camera Deputaţilor, prin care modific Codul Penal, mai exact Infracţiunile contra persoanei, capitolul 1 - Infracţiuni contra vieţii, articolul 189 - Omor calificat. Codul Penal actual prevede închisoare între 15 şi 25 de ani sau închisoare pe viaţă pentru anumite tipuri de omoruri. Eu am scos perioada de 15-25 de ani şi am spus că se pedepsesc cu detenţiunea pe viaţă următoarele tipuri de omor: omor cu premeditare, omorul din interes material, omorul pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea răspunderii penale sau de la executarea unei pedepse, omorul de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor, adică recidiviştii, asupra a două sau a mai multor persoane, cum este şi situaţia de la Caracal, asupra unei femei gravide şi prin cruzime", a declarat, într-o conferinţă de presă, deputatul Florin Roman.
Liberalul a adăugat că acest proiect de lege încheie practic un pachet legislativ pe care l-a propus, unele dintre iniţiative fiind înregistrate, altele fiind depuse în perioada vacanţei.
"Vreau să spun că depunerea acestui proiect de lege vine la solicitarea celor 55.000 de oameni care au semnat petiţia online pentru 'Legea Alexandra'", a subliniat parlamentarul liberal.
Roman a adăugat că este o propunere inspirată din modelul sârbesc după cazul Tijana, prin care a fost introdusă detenţia pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate pentru astfel de criminali.
"Partea de 'fără eliberare condiţionată' e prinsă deja într-un proiect de lege pe care l-am depus încă din 4 aprilie şi care, din păcate, zace în sertarele Parlamentului. Nu a fost trimis în trei luni de zile nici măcar în dezbatere, aşa cum prevede regulamentul Camerei pentru a fi dezbătut în comisii", a susţinut Florin Roman.
Deputatul de Alba a amintit că a mai propus şi modificări la legea de funcţionare a apelurilor pe 112, unde amendamentul depus prevede dublarea amenzilor pentru cei care sună şi dau apeluri false la 112, coroborat cu muncă în folosul comunităţii.
"Alte modificări pe care le-am propus sunt la legea poliţiei, la sporirea numărului de patrule mixte poliţişti-jandarmi pe străzi. Mă aşteptam ca, după tragedia de la Caracal, să văd mai mult poliţia în stradă. (...) Am primit răspuns oficial la o interpelare: deficitul de personal pe siguranţă a cetăţeanului este de 20%", a mai spus Roman.
Deputatul a subliniat că a solicitat sesiune extraordinară pentru că, "în momente extraordinare", e nevoie de intervenţie legislativă, iar intervenţia legislativă o pot face doar parlamentarii sau guvernul, prin ordonanţă de urgenţă.
"Solicit majorităţii parlamentare PSD-ALDE şi celor de la UDMR să voteze proiectul de lege pe care l-am depus, să oprim eliberarea condiţionată a infractorilor periculoşi din penitenciare", a conchis Florin Roman