Anna Horvath, fostul viceprimar al Clujului, a fost condamnată la 2 ani și 8 luni cu executare pentru fapte de corupție. Ea consideră că a primit această pedeapsă deoarece a refuzat să spună că este de acord să facă muncă în folosul comunității. Decizia a fost atacată la instanța supremă.
Anna Horvath a declarat ieri pentru Evenimentul Zilei că a cerut Curții Constituționale să declare neconstituțională procedura de întrebare a inculpaților, anterior pronunțării sentinței, dacă sunt de acord să facă muncă în folosul comunității. Horvath consideră că răspunsul pozitiv induce ideea că își recunoaște vinovăția chiar înainte ca instanța să se pronunțe. Încă nu s-a dat un termen de judecată în acest caz.
Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe Anna Horvath pentru trafic de influență. Alături de ea a fost trimis în judecată și omul de afaceri Fodor Zsolt pentru cumpărare de influenţă şi spălare de bani. Concret, Anna Horvath i-ar fi cerut omului de afaceri un contract de sponsorizare pentru a ajuta organizația studenților maghiari în activitatea de stimulare a voluntariatului în schimbul intervenției în favoarea acestuia de urgentare a obținerii unor avize de la primărie. „Atât discuțiile cu reprezentanții studenților, cât și cele cu Fodor Zsolt au fost înregistrate. A urmat o interpretare a traducerii și s-au făcut conexiuni care nu existau. Noi, în programul UDMR, avem o strategie de susținere a organizațiilor maghiare de tineret. Fodor Zsolt a venit în audiență ca orice cetățean. El este dezvoltator imobiliar. A fost obligat să restaureze o fațadă, dar nu i-u dat avizul. În calitate de viceprimar am întrebat, firește, care este stadiul în care se afla dosarul lui”, a declarat Horvath.
Acuzațiile DNA
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat că: “În perioada februarie – mai 2016, inculpata Horvath Anna, în calitate de viceprimar al municipiului Cluj Napoca, și-a folosit influența pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei pentru urgentarea avizării unor proiecte imobiliare în care inculpatul Fodor Zsolt avea interese economice.
Derularea acestor proiecte imobiliare presupunea obținerea în prealabil a mai multor documente: eliberarea unor certificate de urbanism, confirmarea avizelor de oportunitate, concesionarea unei suprafețe de teren, eliberarea autorizațiilor de construire etc.
La data de 13 mai 2016, pentru demersurile pe care le-a făcut pe lângă funcționari cu atribuții în domeniul urbanismului și autorizării lucrărilor de construcții, inculpata Horvath Anna i-a pretins omului de afaceri procurarea și remiterea unui număr de 60 de abonamente (având o valoare totală de circa 20.000 lei) la două festivaluri de muzică, pe care să le ofere ulterior ca stimulent voluntarilor care o sprijineau în cadrul campaniei electorale la alegerile locale.
Cele două persoane au convenit să disimuleze remiterea abonamentelor sub forma unui contract de sponsorizare, încheiat între o societate administrată de inculpatul Fodor Zsolt și o firmă „agreată” de inculpata Horvath Anna.În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai unui imobil ce aparține inculpatei Horvath Anna.”
Mandatul de interceptare nu a fost desecretizat
Pe lângă interpretările traducerii discuțiilor, fostul viceprimar a spus că i se pare curios faptul că mandatul de interceptare emis de SRI pe numele ei, pe siguranţă naţională, nu a putut fi desecretizat nici măcar la solicitarea judecătorului.
Sentința în primă instanță a fost pronunțată în 22 martie.
Întrebată de Evenimentul Zilei de ce nu a acceptat ideea de a face muncă în folosul comunității, Anna Horvath a spus: „Eu nu pot accepta asemenea procedură, consider că este o injustețe profundă a CPP și neconstituțională această întrebare. Dacă aș fi răspuns afirmativ, aș fi acceptat că sunt vinovată”.
Apreciată de Boc, susținută de UDMR
Anna Horvath spune că a lucrat foarte bine cu primarul Emil Boc și că au avut o relație corectă. „Pentru mine a fost un lucru bun că nu mi s-a cerut demisia când a început totul.Apoi, când am fost pusă sub control judiciar mi-am luat concediu fără plată 5 luni. Am hotărât să demisionez. Dacă nu eram lăsată să lucrez, era imoral să primesc bani. M-a impresionat că în Consiliul Local decizia mea, de a demisiona, a fost primită cu aplauze. De susținere, nu de bucurie”, a declarat Anna Horvath.
A avut parte de susținere și încredere și din partea formațiunii pe care o reprezintă, UDMR. Kelemen Hunor i-a mențiut funcția în Prezidiul Executiv.
Un alt episod care a impresionat-o a venit din partea comunității. Zeci de persoane au însoțit-o în instanță când, după multe amânări, s-a dat sentința. „Din păcate, nu am putut să-i privesc în ochi pe magistrați. Au anunțat că dau sentința la 8.30 și s-au pronunțat la 8.03. Nu era nimeni în sală”, a spus Anna Horvath. (vezi video)