Închisoare de lux pentru Fritzl

„Monstrul din Amstetten”, Josef Fritzl, va fi închis, cel mai probabil, într-o fostă mănăstire transformată într-un penitenciar modern, confortabil, în care va avea acces la terenuri de tenis, săli de gimnastică şi alte facilităţi, scrie „The Sunday Times”.

Fritzl, 73 de ani, a fost condamnat săptămâna trecută la închisoare pe viaţă, pentru omucidere, viol, sclavie, incest şi sechestrare, după ce şi-a ţinut fiica într-o temniţă subterană, timp de 24 de ani. Potrivit legislaţiei austriece, el poate să aleagă una din cele trei închisori care au secţiuni speciale pentru deţinuţii „anormali din punct de vedere psihologic”.

Avocatul lui Fritzl, Rudolf Mayer, a spus că alegerea clientului său va fi Garsten, o fostă mănăstire benedictină, aflată într-o pădure la poalele Alpilor, nu departe de orăşelul Amstetten, unde a ţinut-o prizonieră pe fiica sa, Elisabeth, şi a violat-o de peste 3.000 de ori. În Garsten, Fritzl va putea să studieze limbi străine, să cânte într-un cor sau să se antreneze într-o sală de gimnastică foarte bine echipată. De asemenea, el va avea la dispoziţie şi terenuri de tenis, lecţii de artă şi o bibliotecă.

Dacă va deveni prea bolnav sau prea senil să poată rămâne în Garsten, Fritzl va fi transferat într-un azil-penitenciar, unde va fi îngrijit până la moarte.

Autorităţile din Amstetten, nemulţumite de mulţimea de oameni care vin să fotografieze casa lui Fritzl, intenţionează să umple cu beton subsolul acesteia. Ei au luat în considerare şi varianta ca imobilul să fie dărâmat, scrie „The Sunday Mail”.