Această știre cutremurătoare ar fi trebuit să zdruncine Uniunea Europeană. Nu a reușit nici măcar să-i crape fardul ideologic.

Pe 5 mai, la Trier, președintele Comisiei Europene i-a adus un omagiu nu doar lui Karl Marx (ceea ce ar fi fost îndeajuns de sinistru), ci Comunismului însuși.

Din discursul lui Jean-Claude Juncker la ceremoniile organizate cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea autorului „Manifestului Partidului Comunist” presa timorată a publicat doar citate sporadice, încercând să mai estompeze din grozăviile pe care acesta le-a spus.

Reproducem mai jos cele mai semnificative pasaje, pentru a înțelege în ce am intrat și încotro ne îndreptăm.

La Trier, Jean-Claude Juncker i-a atribuit filosofiei lui Marx meritul de a învăța Europa că este „îndatorirea vremurilor noastre” să îmbunătățim drepturile sociale. „Uniunea Europeană nu este o construcție defectă, dar este instabilă. Instabilă și pentru că dimensiunea socială a Europei, până în zilele noastre, rămâne ruda săracă a integrării. Trebuie să schimbăm asta.”

Pentru eradicarea sărăciei, Marx a avut o soluție simplă: abolirea proprietății private și dreptul de proprietate al statului asupra mijloacelor de producție.

Juncker i-a luat apărarea pentru ororile comunismului (care are în palmares circa 100 de milioane de victime, din România și URSS, până în Cambodgia și China, țară care a și dăruit statuia de bronz de 4 metri și jumătate): „Marx nu este responsabil de toate atrocitățile pentru care așa-zișii săi urmași trebuie să răspundă.” (Pasămite, ei doar au întinat valorile comunismului.) „Karl Marx a fost un filosof care a gândit pentru viitor, a avut aspirații creative, iar astăzi este învinovățit de lucruri pentru care nu e responsabil și pe care nu el le-a provocat, deoarece multe dintre lucrurile pe care le-a scris au fost răstălmăcite în opusul lor.”

Operele lui Marx, printre care Capitalul și Manifestul Partidului Comunist, „au schimbat lumea” și „i-au inspirat pe oamenii de pretundindeni”, „învățându-i libertatea, emanciparea și independența”. Așa este: și în România au existat astfel de minunate focare de educație la Aiud, Gherla, Jilava, Periprava, Sighet, Pitești…

Și Juncker nu și-a oprit aici elogiul halucinant, pledând pentru perenitatea gândirii lui Marx și vorbind deschis: „Toți am face bine să ne reamintim de Marx, deoarece memoria și înțelegerea sunt condiții pentru a ne asigura viitorul. Fără memorie și gândire, fără a înțelege memoria, nu se va alege mare lucru din viitorul nostru…”. (Pare Memorialul Durerii răsturnat pe dos!). „Trebuie să-l înțelegem pe Marx în contextul timpului său și să nu avem prejudecăți retrospective.”

Juncker are dreptate: să ne reamintim și să nu avem prejudecăți retrospective. Așadar, pentru ce pleda Marx?

Pe lângă lichidarea proprietății private, deja menționată, Marx a promovat abolirea dreptului la moștenire, centralizarea tuturor creditelor în mâinile statului etc. Ceea ce presupune evident un stat totalitar. O dictatură.

În 1864, cu ocazia înființării Asociației Internaționale a Muncitorilor (Internaționala I), Marx a chemat explicit la „Dictatura proletariatului”. Acest apel l-a intrigat până și pe anarhistul Mihail Bakunin, care (nu prost de felul lui) se întreba: „Dacă proletariatul conduce, peste cine va conduce?… Dacă există un Stat, atunci există o inevitabilă dominație… Poate fi posibil ca întregul proletariat să fie în fruntea administrației?… Sunt vreo 40 de milioane de germani. Vor fi toți 40 de milioane membri ai guvernului?”

Și Bakunin, repetăm, anarhist socialist, continua cu raționamentul: „Ei spun că un astfel jug al Statului, o dictatură, este un mijloc tranzitoriu pentru a ajunge la eliberarea populară totală. Așadar, pentru a elibera masele populare, ele trebuie întâi aservite.”

Memoria noastră fără prejudecăți ne informează că nicăieri în lume unde o gașcă de comuniști a preluat puterea, acesteia nici prin cap nu i-a trecut să o predea apoi maselor.

Tot memoria fără prejudecăți ne aduce aminte că Marx era adeptul comerțului liber și al abolirii frontierelor. În această cheie, eforturile de a transforma Uniunea Europeană într-o nouă Internațională Socialistă capătă un sens nou. Ca și reacțiile isterice la Brexit și la intenția lui Trump de a-și apăra frontierele sau a institui taxe de import.

Îmbrățișarea atât de entuziastă a lui Marx de către șeful executivului european (dacă ar mai fi trăit, l-ar fi pupat cu băluțe pe frunte) explică ofensiva agresivă dusă în Europa împotriva creștinismului: „Religia este opiul popoarelor”, proclama sărbătoritul de la Trier. Astăzi, i-ar fi spus „Laicizare”

Islamizarea este gândită de creierele de la Bruxelles ca o primă etapă pentru distrugerea adâncilor și solidelor rădăcini ale creștinismului în Europa. Semiluna împotriva Crucii. Creierele de la Bruxelles speră că, odată creștinismul anihilat, vor putea să stăpânească și să supună noile generații de euro-musulmani. O iluzie fatală. Ca și comuniștii, islamul nu dă niciodată înapoi de bunăvoie ce a cucerit.

Însă probabil cel mai tulburător lucru de la ceremoniile din 5 mai este faptul că Juncker și-a rostit discursul în care a propovăduit viitorul marxist al UE în Basilica lui Constantin, împăratul-sfânt care a pus bazele Europei creștine.

Totul seamănă izbitor cu un ritual satanist, în care elemente creștine sunt răsturnate, pentru a fi batjocorite, maimuțărite. Și atunci ne gândim la toate valorile pe care societatea contemporană le răstoarnă pe dos: familiei tradiționale îi este opusă familia homosexuală, castității îi este opusă sexualizarea de la vârste cât mai fragede, iubirii de aproapele până la jertfa de sine i se opun egoismul și carierismul sălbatic, vieții i se opune cultul morții (vezi cazul Alfie și amploarea luată de eutanasie, inclusiv la copii) etc.

Nu altfel se întâmpla în procesele de „reeducare” din pușcăriile comuniste: deținuții erau puși să batjocorească Evanghelia, astfel încât Întruparea Domnului se transforma într-un act de sodomie, în care un pușcăriaș o juca pe Fecioara Maria și altul pe Sfântul Duh. La final, deținuții erau obligați să se „împărtășească” cu fecale și urină din tinetă.

Una dintre cele mai importante cărți scrise vreodată despre „Sărăbătoritul de la Trier” îi aparține pastorului Richard Wurmbrand și are titlul „Marx & Satan”.

Acest editorial nu se poate încheia mai bine decât cu un citat din Marx, menționat și de Wurmbrand:

„Noi purtăm război contra tuturor ideilor proeminente de religie, stat, țară, patriotism. Ideea de Dumnezeu este fundamentală pentru o civilizație pervertită. Ea trebuie distrusă.”