Comunitatea internațională a fost complet reticentă la acțiunile voluntariste ale Președintelui american Donald Trump legate de Iran.

Retragerea din Tratatul JCPOA, tratatul nuclear din 2015, a fost condamnată și sancționată de toată lumea, China, Rusia, alături de Marea Britanie, Franța și Germania rămânând în acord.

Totuși aplicarea practică s-a dovedit imposibilă odată cu eliminarea pas cu pas, până la început de mai curent, a tuturor excepțiilor acordate de SUA la exporturile iraniene de petrol, pentru că orice companie serioasă vrea să facă afaceri cu SUA și marile companii ale lumii în loc să facă cu regimul Ayatollahilor, atunci când e constrânsă să aleagă.

Apoi a venit episodul doborârii dronei americane și a perspectivei retalierii cu lovituri de la distanță asupra centrelor de supraveghere și complexelor de rachete iraniene care au doborât drona deasupra apelor internaționale. Lumea a privit oripilată perspectiva escaladării tensiunilor și căderii în conflict între SUA și Iran.

Și evitarea acțiunii, o decizie luată în ultimele 15 minute înaintea atacului de către Donald Trump, a fost salutată, pe de o parte, dar anunțul a arătat cât de aproape am fost de război în Golful Persic.

Iată însă că ultimele greșeli neprovocate ale Iranului au împins într-o nouă realitate această aversiune pentru implicarea în conflicte de orice fel a lumii. Pentru că atacurile la petrolierele mai multor state în Golful Oman, în mai și iunie – atacuri de care a fost acuzat Iranul care a negat – apoi ieșirea Iranului din condițiile Acordului nuclear JCPOA prin depășirea cantității de uraniu îmbogățit la 3,67% și îmbogățirea la 4,5% concentrație, cu perspectiva anunțată de a ajunge la 20% - fapte confirmate de Agenția Internațională de Energie Atomică - în fine, amenințările cu distrugerea Israelului – care e în raza de acțiune a rachetelor iraniene, dacă SUA atacă Iranului, urmând ca Israelul să fie distrus în 30 de minute, ne spune un deputat relevant iranian - ca și amenințarea cu distrugerea bazelor americane din Golf, cum a amenințat un înalt demnitar al Gardienilor Revoluției Islamice, toate aceastea au schimbat raportul de forțe și obligă la reacții.

Într-adevăr, Teheranul se redefinește singur drept băiatul rău al sistemului internațional, nu numai din Golf, prin dorința sa de a accede la arma nucleară sau amenințarea cu distrugerea bazelor sau statelor din Golf dacă e atacat, dar mai ales amenințarea de a bloca strâmtoarea Hurmuz, dacă nu poate exporta petrol, intră în categoria actelor reprobabile, ce determină reacție internațională.

Toate statele semnatare ale JCPOA nu pot rămâne indiferente, Iranul acuzând și Europa că nu a găsit soluții alternative pentru a-i rezolva situația.

Încălcarea dreptului internațional în locul negocierii unui nou acord care să consemneze angajamentul său în respectarea acordurilor internaționale e de neînțeles. Deci Iranul alege să încalce neproliferearea nucleară și să îmbogățească uraniul în loc să accepte renegociera acordului nuclear care ar mai adăuga la acest angajament, în partea sa, neamestecul în treburile interne ale statelor Orientului Mijlociu și ale Golfului, prin intermediari șiiți în războiul sectar, și angajarea în blocarea cercetării rachetelor cu rază medie și lungă, odată ce are capabilități cu rază scurtă spre medie cu care se poate apăra.

Varianta contrară ar fi ofensivă, și nu văd cum s-ar apăra Teheranul de rachete ofensive, care oricum nu ating SUA, ci Europa. În rest, pentru regiune, are deja toate capabilitățile defensive necesare.

Amenințarea în plus cu blocarea strâmtorilor unde trec 4 milioane de barili de petrol pe zi, o cincime din transportul mondial de petrol, aduce un alt ballast de neconformare la angajamentele internaționale, care atârnă la dosarul internațional.

De aceea începe să se contureze noua coaliție de voință condusă de SUA în Golf și strâmtoarea Hormuz, precum și în Bab El Mandeb, acolo unde SUA aduce comanda și controlul, dar și trupele de reacția directă, iar statele sunt invitate să-și aducă capabilități pentru a asigura libertatea de mișcare și navigație pentru propriile vase și însoțirea acestora în regiune.

Iranul, susținut de Rusia, cu precădere, susține că e vorba despre o blocadă a sa – dar și a Yemenului – menită să realizeze ținta SUA zero petrol exportat de către Teheran. Asta ar duce la implozia și colapsul regimului  ayatollahilor.

Mai mult, recenta arestare a două vase cu petrol iranian, unul sub pavilion panamez, altul sub pavilion ucrainean, în apropiere de Gibraltar, de către Marea Britanie, respectiv în Canalul de Suez, de către Egipt, când ambele erau în drum spre Siria, arată dorința de abordare integrată a tuturor crizelor de către SUA împreună cu comunitatea internațională, chiar dacă noua coaliție se așteaptă să crească pas cu pas, ea pornind de la SUA, Marea Britanie, statele din Golf, Egiptul, Israelul și, cel mai probabil, statele ce importa petrol din Golf, Japonia, Coreea de Sud, dar și statele europene.

Mai mult, aceste sancțiuni și eventualul emobargou și o blocadă în largul coastelor iraniene și yemenite, dacă ele se vor referi și la navele iraniene cu petrol ce doresc să iasă din Golf, înlocuiesc cu un instrument liberal, sancțiunile, un atac asupra Iranului.

Astăzi statele europene – mai puțin Marea Britanie – par să respingă aceste gesturi, dar evoluțiile și amenințările iraniene au slăbit profund frontul împotriva declanșării unei operațiuni care să readucă Iranul la masa negocierilor și respectării angajamentelor sale și a regulilor internaționale fără luptă, fără declanșarea unui război, fapt ce va determina reflectarea de două ori a europenilor la această perspectivă.

Decât să aruncăm lumea în aer, printr-un atac direct asupra Teheranului - și din cauza îmbogățirii nepermise de uraniu - mai bună este o variantă politică și relativ rezervată a constrângerilor bazate pe sancțiuni și embargo. Și totul petru ca Teheranul să negocieze redeschiderea piețelor respectând și celelalte solicitări americane, care sunt împărtășite deja de comunitatea internațională.

Cine ar înțelege de ce refuzi aceste negocieri și respectarea regulilor jocului, împingând lumea spre război?

De aceea cred că astăzi coaliția anunțată de președintele Donald Trump, de secretarul interimar al Apărării Mark Esper și de Secretarul de stat Mike Pompeo, ca și de șeful Joint Chiefs of Staff, generalul Joseph Dunford are sorți de izbândă cât de curând, imediat ce statele europene vor agrea să se alăture proiectului.