Încep înscrierile la cursurile gratuite pentru copii ale Școlii FDVDR: „Cursurile vin în completarea programei școlare”

Sursa: EVZ

Clubul de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a anunțat că încep înscrierile pentru pentru cursurile gratuite de limba engleză și limba japoneză, adresate copiilor care vor să își dezvolte cunoştinţele, să decopere culturi diferite sau să își exerseze abilitățile conversaționale.

În cadrul Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, elevii vor avea parte de cursuri gratuite, susținute online, prin intermediul platformei naționale de e-learning „Școala FDVDR”.

Încep înscrierile la cursurile Clubului de Excelență al Fundației Dan Voiculescu

În prima serie de activități ale Clubului, învățăceii vor putea participa la nouă cursuri interactive: Conversație în Limba Engleză, Scriere Hiragana în Limba Japoneză, Introducere în studiile asiatice, Curs Introductiv de Limba Chineză, Dezvoltare personală și consiliere educațională, Filosofie pentru copii, Growth Mindset, Logică pentru copii și Tehnici de Mindfulness pentru copii.

„Scopul programului național de cursuri este acela de a sprijini procesul educațional, permițându-le cât mai multor copii și tineri români talentați și dornici de performanță, de oriunde s-ar afla, să beneficieze de programul gratuit de educație complementară al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. Cursurile vin în completarea programei școlare, printr-o abordare interactivă, punându-se accent pe dezvoltarea competențelor și abilităților copiilor, dar și pe dezvoltarea imaginației, creativității și dezvoltării gândirii critice”, a transmis Trisi Cristea, director general al Fundației Dan Voiculescu.

Cine poate beneficia de cursurile gratuite ale Fundației Dan Voiculescu

Cei care vor să se înscrie la cursuri o pot face până pe 25 septembrie, completând formularul disponibil pe site-ul Fundației Dan Voiculescu. La cursuri pot participa copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 8 - 18 ani. Listele cu candidații admiși la fiecare curs vor fi afișate pe data de 30 septembrie, iar cursurile vor începe pe 3 octombrie 2022.

Programul de cursuri de excelență al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a fost implementat în anul 2010, iar de atunci au beneficiat de acesta peste 20.000 de copii.

„Cursul de conversație în limba engleză este un curs interactiv, pe teme diferite, de actualitate și interes pentru copii. Discuțiile se vor desfășura doar în limba engleză. În acest mod cursanții vor depăși bariera de comunicare și vor asimila cunoștințe noi. De asemenea, vor fi încurajați și stimulați permanent să își exprime părerile și li se va crea mediul propice pentru a interacționa și a-și îmbunătăți fluența în această limbă”, au transmis organizatorii cursurilor de limba engleză.