Incendiu uriaș la Tulcea. Depozit de mărfuri generale cuprins de flăcări

Cel mai mare depozit de mărfuri generale din Tulcea a luat foc, la fața locului acționând zeci de pompieri militari aduși și din turele libere, precum și pompieri din Șantierul Naval și de la Fabrica de alumină. Depozitul fusese renovat de curând, fiind plin cu marfă adusă din China.

Focul a izbucnit la etajul întâi al celui mai mare depozit de mărfuri generale, din zona industrială a orașului Tulcea. La fața locului au fost trimise patru autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare grea, 24 de pompieri. Incendiul se manifesta cu degajare mare de fum.

În sprijinul militarilor au ajuns și pompierii din Șantierul Naval Tulcea.Focul s-a extins periculos, forțele fiind suplimentate cu alți 20 de pompieri din turele liber, o autoscară de salvare de la mare înălțime, precum și pompieri de la fabrica de la fabrica Alum cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu, spune că nu se cunoaște deocamdată care este cauza isbucnirii incendiului, urmând să fie stabilită după încheierea intervenției pompierilor. Incendiul este încă în evoluție.