INCENDIU URIAȘ în județul TULCEA. Localitate în pericol

Cel puțin 20 de hectare de vegetație uscată de pe dealul din apropierea unei localități din județul Tulcea au fost cuprinse de flăcări, zeci de pompieri militari și civili acționând de mai multe ore pentru stingerea incendiului.

Detașamentul de pompieri Tulcea intervine cu 16 militari, două autospeciale cu apă și spumă, un autocamion, alături de voluntari ai comunei Victoria, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată de pe dealul din apropierea localității. Arde o suprafață de aproximativ 20 de hectare, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu. . Intervenția este îngreunată din cauza vântului puternic și a reliefului defectuos.

Pompierii au fost alertați de mai multe apeluri, inclusiv de la primarul comunei Victoria. Din cauza numărului de forțe dislocate la intervenție, tura de serviciu a fost suplimentata cu pompieri din turele libere. Ei sunt în unitate, pregătiți pentru alte eventuale intervenții. Militarii nu pot interveni cu autospecialele, se acționează doar manual. La fața locului intervin și forțe ale primăriei, cu un tractor cu disc și un Caterpillar. Incendiul, care se manifestă de peste trei ore, nu a fost încă lichidat.