Incendiu puternic în Cluj. O femeie a murit iar o casă a fost distrusă

Incendiu puternic în Cluj. O femeie a murit iar o casă a fost distrusă

Pompierii din Cluj Napoca au fost sesizați în cursul nopții cu privire la un incendiu care a mistuit o casă.

Incendiu puternic în Cluj. Trei autospeciale pentru stins incendii au fost alertate în noapte de miercuri spre joi, în jurul orei 2.20, după ce mai multe persoane au sunat la 112. Șoferii unor autoturisme au care circulau pe nodul rutier de urcare pe centura din apropierea localității Vâlcele, județul Cluj, de pe DN 1, au reclamat că văd o cabană izolată care este cuprinsă de flăcări.

Pompierii sosiți la fața locului au găsit imobilul, cu două niveluri, cuprins în totalitate de flăcări, iar acoperișul acesteia s-a prăbușit în primele momente ale intervenției.

Pe timpul operațiunilor de stingere a incendiului a fost găsit corpul unei femei, în vârstă de cca 50 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.

Ne puteți urmări și pe Google News

Operațiunile de stingere au durat mai bine de trei ore având în vedere că nivelul superior al casei era construit pe structură din lemn, iar casa, ce avea o amprentă la sol de coca 50mp, a fost distrusă în totalitate.

Anchetă la fața locului. Incendiu puternic în Cluj.

Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale au ajuns și ei la casa mistuită șiau începuta procedura de cercetarea la fața locului.

Anchetatorii vor să descopere cauza de producere a incendiului. În plus, ancheta trebuie să stabilească dacă incendiul a fost provocat sau nu, dar și cauza decesului femeii de 50 de ani.

”Este foarte posobil să avem de-a face cu o crimă. Ancheta va demonstra asta. Cauza producerii incendiului este o oală uitată pe foc. Rămânem să stabilim ce a fost acolo. Nu ne putem pronunța dar intensitatea focului arată că acesta a fost amplificat de alte surse. Casa era construită  pe structură de lemn și este foarte probabil ca intensitatea focului să fi fost amplificată de cantitate amare de lemn”, ne-a spus un polițist.

Cadavrul femeii de 50 de ani a fost transportat șa Institutul de Medicină Legală Cluj. Medicii legiști vor stabili cauzele decesului și daca femeia a fost sau nu victima unor agresiuni.