Incendiu la o fabrică din Vâlcea

Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineaţă la o fabrică de prelucrare a lemnului din localitatea Dăeşti, din judeţul Vâlcea. Incendiul a fost stins după aproape o oră.

Focul a izbucnit în jurul orei 10.35, la o hală de prelucrare a lemnului din localitatea Dăeşti. La momentul respectiv, în hală se aflau 20 de persoane, în mare parte femei, însă nimeni nu a fost rănit.

Flăcările au distrus în totalitate hala cu o suprafaţă de 800 de metri pătraţi, deşi pompierii au intervenit cu cinci autospeciale. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.30. Societatea comercială aparţine unui om de afaceri olandez.

Poliţia şi pompierii au demarat o anchetă pentrua stabili cauzele incendiului.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 11:55