Sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor s-a făcut scrum, sub ochii lui ÎPS Pimen. În clădire funcţiona şi Seminarul Teologic

Un incendiu de proporții a cuprins, în această dimineață, dimineaţă clădirea în care îşi are sediul Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, dar în care funcționează şi Seminarul Teologic. De la ora 08.44, imobilul a fost înghiţit pur şi simplu de flăcări. În pericol a fost și Mănăstirea „Sf. Ioan” din centrul municipiului Suceava, situată la câțiva metri distanță.

Focul a fost observat cu puţin după ora 9.00, iar în câteva minute focul s-a propagat cu repeziciune la întreaga clădire din lemn. În imobil, se aflau preoţi, angajaţi ai Arhiepiscopei, dar şi seminarişti. Cu toții au dat fuga din clădire când s-a dat anunțul că arde.

„Am realizat ce se întâmplă şi am dat alarma iar în 20 de secunde fumul şi focul au început să înainteze pe culoar. Nu am avut timp decât să ieșim toţi afară”, mărturisea Petru Crăciun, unul dintre preoţii care au observat primii incendiul.

Au fost momente de panică, mai multe maşini fiind împinse practic din parcarea din apropiere.

Teama tuturor era ca flăcările înalte de câţiva metri să nu se extindă la vegetaţia din zonă şi apoi la complexul monahal şi chiar la biserica monument UNESCO.

„Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza temperaturii scăzute (între -17 şi -14 grade Celsius) care a făcut imposibilă folosirea hidranţilor din zonă, deoarece aceştia erau îngheţaţi, dar şi din cauza blocării efective a căilor de comunicaţii din zonă de autoturismele parcate, care nu au putut fi dislocate”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată.

Mobilizare de proporții- aproape 150 de pompieri

Alin Găleată a mai precizat, pentru EVZ, că la faţa locului au intervenit peste 200 de persoane (aprope 150 angajaţi ISU).

„Am fost puşi în postura de a retrage autospecialele din dispozitiv deoarece temperatura era extrem de ridicată, iar acestea riscau să se aprindă. Am fost obligaţi să alimentăm autospecialele din reţeaua de hidranţi mai îndepărtată de mănăstire, am făcut practic naveta”, a explicat şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, generalul Ion Burlui. Potrivit acestuia, imobilul nu avea aviz ori autorizaţie de la pompieri, nerespectând cerinţele de securitate împotriva incendiilor.

La faţa locului, a ajuns şi Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, care nu a putut face nimic altceva decât să privească neputincios cum clădirea întreaga este înghiţită de flăcări.

„ A ars totul în câteva minute”, mărturisea un pensionar care locuieşte chiar în apropierea Mănăstirii SF. Ioan.

Flăcările au distrus clădirea seminarului (compusă din săli de curs, spaţii de cazare, bucătărie, sală de mese, dar şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor), cu o suprafaţă construită de 936 de metri pătraţi şi suprafaţa desfăşurată de 2.700 de metri pătraţi. Flăcările au mai făcut scrum clădirea centralei termice pe 169 de metri pătraţi şi un alt corp de clădiri în care se aflau o şcoală de muzică şi depozite de cărţi, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.

Primarul municipiului, Ion Lungu, a anunţat că va încerca să aloce o sumă pentru reconstruirea clădirii seminarului teologic, iar până atunci unitatea de învăţământ va funcţiona în cadrul unui colegiu din localitate.