Editura Evenimentul si Capital

Incendiu puternic în Gara Oraviţa. Pompierii intervin de urgență. VIDEO

Autor: | | 0 Comentarii | 301 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Mai multe vagoane din gara Oravița au fost cuprinse de flăcări joi seară. Pompierii militari intervin la această oră pentru stingerea incendiului.

UPDATE - Pompierii susțin că, din cercetările efectuate la fața locului, a rezultat că focul a fost cel mai probabil cauzat de un incediu de vegetație uscată.


„În jurul orei 18:40, inspectoratul nostru a fost anunțat prin apel 112, despre izbucnirea unui incendiu în gara orașului Oravița, la niște vagoane dezafectate. Au intervenit de urgență 2 echipaje din cadrul Secției de Pompieri Oravița cu sprijinul a două autospeciale de stingere.

Ajunse la față locului, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifestă violent la 4 vagoane și amenință să se propage la alte trei vagoane și un depozit. În aproximativ 15 minute de la anunțare, pompierii militari au reușit să localizeze incendiul și au acționat și pentru îndepărtarea celorlalte vagoane din apropierea celor cuprinse de flăcări”, a declarat plt maj. Magdalena Tocmelea, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic, pentru realitateaderesita.net.

Un al treilea echipaj din cadrul Secției de pompieri a fost chemat la fața locului.

Codruta Kovesi, lovitura de GRATIE! Va fi procuror european. Antunul facut de STRAINI. ULTIMA ORA

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI