Premierul Ludovic Orban a vorbit duminică seara, la postul B1TV, și despre alegerile locale, clasa politică și colaborarea cu PMP.
„Am stabilit data de 27 septembrie în urma unui acord politic. Nu Guvernul a hotărât data alegerilor. Proiectul a fost votat aproape în unanimitate. Nu s-a schimbat nimic. Primul lucru discutat în BPN PNL este cel legat de protecția anti-COVID la alegeri.
Până la urmă, ochii contează, când ai mască. Nu votăm după ochi, dar ne uităm pe online, pe materiale tipărite. Au fost negocieri grele, la Capitală, trebuie să recunosc. Noi deja am făcut un sacrificiu ca partid, dar am făcut-o spre binele bucureștenilor. Am decis să-l susținem pe Nicușor Dan, un om dedicat.
Nu există un risc epidemiologic la alegeri. Cu Ciolacu am canalul oficial. Îmi mai trimite câte o scrisoare. Ne-am mai consultat. Pe adoptarea legii 55.
Îi dăm o importanță prea mare lui Tăriceanu, cu 3%, cât are el.
Vor fi patru buletine de vot. Unul cu Nicușor Dan. Altul pentru primarul de sector (cei șase pe care i-am prezentat). În sectoarele în care candidatul e din USR-PLUS va fi susținut de PNL, reciproc în situația în care candidatul e de la PNL.
Deja am discutat, să nu avem declarații în contradictoriu, atacuri reciproce, am încredere că partenerii vor înțelege că pentru succes trebuie să avem un singur adversar politic: PSD. Avem nevoie de o campanie de bun simț, avem șanse să câștigăm toate pozițiile”, a afirmat Orban.
Despre colaborarea cu PMP, liderul liberal a declarat că „sunt partenerii noștri”. „Nu aș vrea să intru în detalii ale negocierilor. Noi continuăm colaborarea cu PMP, suntem deschiși la colaborare în Consiliul General, cele de sector, îi considerăm ca pe niște parteneri. Am ajuns la o formulă între PNL și USR PLUS din multe motive. Ei au fost partenerii noștri, ne bizuim pe ei și vom colabora în toate consiliile județene, să asigurăm o bună guvernare locală”, a explicat prim-ministrul.
„Primăria nu este condusă de un singur om. Primăria e condusă de city manager. În realitate nu poți să ai succes dacă nu ai echipe de specialiști. Noi punem la dispoziție aceste echipe de oameni competenți”, a spus Orban.