Încălzirea globală ne obligă să mâncăm mai puţin

Oamenii vor fi obligaţi să se limiteze la patru porţii modeste de carne şi la un litru de lapte pe săptămână, dacă vor să evite schimbarea globală, avertizează un nou raport, citat de The Guardian în ediţia sa de astăzi.

Studiul, realizat de Food Climate Research Network, din Universitatea din Surrey, spune că ar trebui redus consumul total de mâncare, mai ales alimentele cu valoare nutriţională scăzută, precum alcoolul, dulciurile şi ciocolata.

Raportul îi sfătuieşte pe oameni să se întoarcă la obiceiurile mamelor şi bunicilor lor: să cumpere produse locale de sezon, să gătească în oale cu capac şi să evite pierderile.

Tara Garnett, autoarea raportului, e de părere că oamenii nu îşi vor schimba obiceiurile în mod voluntar şi le cere guvernelor să impună taxe pentru emisiile de gaze cu efect de seră.

"Mâncarea e importantă pentru noi în multe feluri simbolice şi culturale, iar modul în care ne alegem mâncarea e influenţat de costuri, timp, obiceiuri", arată raportul, citat de The Guardian. "Studiu după studiu s-a demonstrat că acele campanii care ar trebui să îi facă pe oameni mai conştienţi nu vor funcţiona singure, mai ales când este cazul unor schimbări mai dificile".

De asemenea, revista Ecologist recomandă reducerea consumului de carne cel puţin la jumătate, în timp ce animalele ar trebui hrănite cu iarbă şi resturi alimentare care nu pot fi consumate de oameni.

 Rajendra Pachauri, conducătorul grupului interguvernamental al ONU pentru schimbarea climei, le-a recomandat şi el oamenilor să aibă cel puţin o zi pe săptămână fără carne.

Raportul a arătat care sectoare din industria alimentară sunt cele mai poluatoare. Deşi ambalajele au primit multă atenţie din partea mass-media şi a politicienilor, ele s-au clasat abia pe locul cinci, după agricultură, producţie manuală, transport şi gătit acasă.

Raportul cere să fie redus consumul de carne şi de lapte în ţările dezvoltate, astfel încât producţia globală să rămână stabilă pe măsură ce populaţia va creşte până la nouă miliarde de locuitori (numărul estimat pentru anul 2050).

De asemenea, emisiile provenite de la ferme, din transport, de la manufacturi sau din vânzările cu amănuntul ar putea fi reduse prin utilizarea mai eficientă a fertilizatorilor, a hranei pentru animale şi a energiei.

ONU recomandă ca ţările dezvoltate să îşi reducă emisiile totale cu 80% până în 2050.

Dieta recomandată pentru viitor (de persoană, pe săptămână)

500 de grame de carne şi 1 litru de lapte, adică:

1 burger de vită de 115 grame 2 cârnaţi 3 felii de şuncă 1 piept de pui 1 litru de lapte sau 100 de grame de brânză