Încă un record pentru Simona Halep!

Ascensiunea Simonei Halep continuă, chiar dacă românca a părăsit turneul de tenis de la Dubai încă din primul tur.

Simona Halep a părăsit turneul de la Dubai încă din primul tur, fiind nevoită, din cauza unei accidentări, să abandoneze meciul cu franțuzoaica Alize Cornet. Chiar și așa, românca va urca de luni pe locul 7 WTA, cea mai bună poziție pe care a ocupat-o vreodată în carieră! Sportiva din Constanța a fost ajutată de rezultatele înregistrate la întrecerea din Emiratele Arabe Unite. Mai concret, de eșecul, scor 2-6, 2-6, pe care Jelena Jankovici l-a suferit joi, în „sferturi”, în fața Serenei Williams, numărul unu mondial. Astfel, Simona Halep și-a asigurat locul 7 în ierarhia mondială și egalează performanța Irinei Spârlea, care a ocupat această poziție în 1997. Locul 7 reprezintă cea mai bună clasare pe care au avut-o jucătoarele de tenis din România în ierarhia WTA.