Deputatul Partidului Social Democrat (PSD) de Mureş Florin Buicu a declarat că nu este de acord ca cei 588 de parlamentari să beneficieze de o pensie suplimentară faţă de ceea ce contribuie la sistemul asigurărilor sociale şi că ar fi de acord cu iniţiativa colegului său, Anghel Stanciu, dacă aceasta i-ar viza doar pe parlamentarii care s-au pensionat şi cărora Guvernul Boc le-a tăiat acest drept.
"Nu sunt de acord pentru ca eu să iau bani în plus faţă de cât ar trebui să am pensia, pentru că de exemplu am contractul cu UMF Târgu Mureş şi salariul de parlamentar pentru care contribui la pensie. Aferent plăţii din indemnizaţia de parlamentar voi avea oricum mai mult la pensie pentru că am contribuit mai mult în această perioadă. (...) Proiectul acesta dacă e pentru cei deja pensionaţi, care au pierdut un drept tăiat de Boc, pentru ei sunt de acord, oricum sunt puţini şi statul nu are un efort foarte mare de făcut. Nu sunt de acord ca pentru cei 588 de parlamentari, câţi suntem acum, să se dea o pensie în plus faţă de ceea ce contribuim. Nu sunt de acord ca de acum încolo să se aplice, dar sunt pentru reparaţii faţă de cei pensionaţi. Iniţiativa este de a da înapoi drepturile tuturor peroanelor cărora li s-au tăiat de către domnul Boc", a susţinut deputatul PSD, citat de Agerpres.
Acesta a arătat că deputatul Anghel Stanciu, care a iniţiat proiectul, a dorit de fapt să reîntregească drepturile celor care au fost parlamentari începând cu anii '90 şi şi-au pierdut pensiile speciale alături de aviatori, poliţişti etc.
"La unele categorii li s-au dat înapoi, dar altele, inclusiv personalul care a lucrat la Parlament, nu şi-a primit drepturile înapoi. Deci, în momentul în care spui că Anghel Stanciu cere pensii suplimentare pentru parlamentari, e adevărat, dar nu e tot adevărul. (...) Domnul Victor Ponta nu e de acord decât cu acordarea de pensii pe principiul contributivităţii, asta e poziţia partidului, dar asta nu înseamnă că un parlamentar, ales prin vot uninominal, nu are dreptul la iniţiativă legislativă, e dreptul lui la urma urmei", a subliniat Florin Buicu.
Parlamentarul a făcut referire la propunere legislativă aparţinând deputatului PSD Anghel Stanciu, care s-a aflat marţi pe ordinea de zi a Comisiei pentru muncă, referitoare la stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din rândul funcţionarilor publici parlamentari, din rândul deputaţilor şi senatorilor, a aparatului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, din rândul personalului diplomatic şi consular, din rândul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă şi din cadrul Curţii de Conturi.