Monica Macovei a primit încheierea în dosarul în care a formulat o cerere de asigurare a probelor ca să scape nevinovată, după ce a lovit un motociclist. Judecătorii au respins cererea acesteia, motivând că fostul ministru al Justiției a încurcat civilul cu penalul.
Mai exact, Monica Macovei a solicitat instanței ca, pe latură civilă, să dispună efectuarea unei expertize tehnice auto prin care să se constate starea, avariile și daunele produse la mașina sa în urma accidentului. Acțiunea a fost depusă la Judecătoria Sectorului 4, prin care a chemat în judecată Parchetul Curții de Apel Constanța și pe victima sa, motociclistul.
Mai mult, fostul ministru a solicitat măsuri specifice unei anchete penale, deși acestea intră în sarcina unui procuror.
Mai exact, aceasta a cerut stabilirea derulării evenimentelor, stabilirea direcțiilor de deplasare a autoturismului și moticicletei și pozițiile ocupate de acestea pe drum, determinarea locului impactului în raport cu axul drumului, dar și stabilirea posibilităților de evitare a impactului. Practic, Monica Macovei a solicitat unei instanțe civile să admită o expertiza într-un dosar penal.
Cererea Monicăi Macovei, respinsă ca inadmisibilă
În 24 noiembrie, judecătorul Iuliu-Otonel Popa de la Judecătoria Sectorului 4 a respins ca inadmisibilă cererea Monicăi Macovei, arătând că o instanță civilă nu are competența să se pronunțe în legătură cu administrarea probelor într-un dosar penal.
„În consecință, în faza urmăririi penale administrarea probelor pe latura civilă se va face pe baza normelor reglementate de Codul de procedură penală, și doar în ipoteza în care acesta nu dispune, se vor aplica dispozițiile procesual civile. Însă, chiar și în acest din urmă caz, cei care administrează probele sunt procurorul și organele de cercetare penală, și nu instanța civilă”, a menționat judecătorul Popa.
De asemenea, fostul ministru a cerut urgentarea expertizei auto, menționând că mașina sa e încadrată la daună totală, iar pe viitor o expertiză va fi greu de făcut. În acest sens, judecătorul a motivat că starea autoturismului poate fi constatată și după trecerea unei perioade mai îndelungate de la evenimentul rutier și că avariile nu se vor degrada în timp.
„Instanța consideră că sarcina administrării probelor în procesul penal, atât pe latura civilă, cât și pe latura penală, revine exclusiv procurorului și organelor de cercetare penală, o instanță civilă neavând competența de a se pronunța pe acest aspect, prin intermediul unor instituții juridice reglementate de Codul de procedură civilă”, se arată în încheierea dispusă de judecător, potrivit luju.ro.