Încă o durere de cap pentru Putin înaintea alegerilor parlamentare cruciale. Nivelul de trai al rușilor scade îm ritm alert

Încă o durere de cap pentru Putin înaintea alegerilor parlamentare cruciale. Nivelul de trai al rușilor scade îm ritm alert Sursa: arhiva EVZ

Nu e de mirare că sprijinul rușilor pentru partidul lui Putin- Rusia Unită- scade constant. Nivelul de trai al rușilor a avut serios de suferit în ultimele luni.

Creșterea prețurilor este principalul motiv pentru care partidul de guvernământ Rusia Unită are de suferit din punt de vedere electoral.

Inflația a ajuns la un nou maxim al ultimilor cinci ani

De la începutul anului, s-au înregistrat creșteri rapide de prețuri. Nu e o problemă care afectează numai Rusia, întreaga economie mondială este marcată de probleme cu aprovizionarea și creșterea costurilor cu materialele cheie. În Rusia, însă, lucrurile au căpătat o amploare deosebită.

Rata inflației din Rusia a ajuns la un nou maxim al ultimilor cinci ani, fiind calculată la 6,7% în luna august, după cum a anunțat serviciul federal pentru statistici.

Ne puteți urmări și pe Google News

Economiștii se așteptau ca rata inflației Rusiei să fie mai mare decât în iulie- când a atins de asemenea o valoare ridicată- 6,5%. Cifrele nu arată deloc bine pentru Banca Centrală, care a crescut agresiv ratele de referință în ultimele luni, în încercarea de a domoli creșterea prețurilor. Putin și aliații săi din partidul guvernamental Rusia Unită au, însă, cele mai mari dureri de cap, întrucât se confruntă cu un test electoral cheie la alegerile parlamentare programate săptămâna viitoare.

Alimentele s-au scumpit cu 8,5 la sută în ultimul an

Prețurile la alimente au crescut cu 8,5% în ultimele 12 luni, iar sondajele de opinie arată că aceasta este cea mai mare problemă a rușilor de rând. Unii economiști au arătat, de asemenea, că "darurile" făcute de Kremlin înainte de alegeri pensionarilor contribuie la creșterea inflației. Președintele Vladimir Putin a aprobat transferul în numerar a 10.000 de ruble (140 de dolari) către 43 de milioane de pensionari înaintea alegerilor pentru Duma de Stat- o mișcare pe care comentatorii au văzut-o ca o încercare de a spori sprijinul pentru partidul de guvernământ.

Previziunile sunt sumbre

Soluții nu se întrevăd deocamdată. Banca Centrală se va întâlni vineri pentru a decide ce e de făcut. "Cea mai neplăcută surpriză a fost creșterea inflației de bază - de la 6,8% la 7,1%", a declarat Dmitry Polevoy, director de investiții la Loko Invest. Ținta oficială a Rusiei este menținerea unei rate a inflației în jur de 4%. Analiștii de la Sova Capital se așteaptă, însă, ca inflația să depășească 7% în următoarele luni, mai ales că producția agricolă a Rusiei a fost afectată de o vară deosebit de caldă și uscată, ceea ce va duce la creșterea prețurilor alimentelor.

Creșterea inflației din Rusia nu este temporară, va afecta economia, avertizează Banca Centrală. În lipsă de soluții, premierul rus Mihail Mișutin și-a vărsat furia pe „lăcomia” corporațiilor care în goană după profit cresc prețurile, scrie The Moscow Times.