Încă o afacere amoroasă pentru Bill Clinton: Femeia dispărută a lui Epstein

Încă o afacere amoroasă pentru Bill Clinton: Femeia dispărută a lui Epstein sursa foto: EVZ

Fostul președinte american Bill Clinton este deconspirat într-o nouă carte că ar fi avut o aventură cu asociata lui Jeffrey Epstein, Ghislaine Maxwell.

Relația dintre Clinton și Maxwell ar fi durat câțiva ani, multă vreme după ce al 42 -lea președinte al SUA și-a încheiat mandatele la Casa Albă, potrivit cărții „A Convenient Death: The Misterious Demise of Jeffrey Epstein” (O moarte convenabilă: misteriosul deces al lui Jeffrey Epstein), care urmează să fie lansată pe 2 iunie și având-o ca autori pe Alana Goodman și Daniel Halper.

Cartea a fost citită în premieră de ziariștii de la New York Post. O sursă citată de autorii cărții susține că Clinton și Maxwell „se culcau împreună” („they get it on”) și că fostul președinte „s-a folosit” de Epstein pentru a-și continua relația cu Ghislaine Maxwell.

Potrivit unui fragment din care, citat de publicația new yorkeză, „în numeroase ocazii, Clinton a vizitat locuința privată a lui Maxwell din 116 East Sixty-fifth Street, un ogeac de 11 milioane de dolari, cu o suprafață de puțin sub 2500 de metri pătrați, mult mai modest decât palatul lui Epstein, aflat câteba străzi mai încolo”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cei doi autori mai scriu că Maxwell a fost unul dintre puținii invitați să participe la nunta lui Chelsea Clinton și a devenit „cumva o figură permanentă” la evenimentele organizate de Clinton Global Initiative și Clinton Foundation.

Totuși, cartea respinge ideea că Bill Clinton ar fi avut aventuri cu fete minore pe faimoasa „insulă a pedofililor” aparținându-i lui Jeffrey Epstein.

„Sursa a explicat că reporterii nu au prins cheia relației Clinton-Epstein, concentrându-se pe infracțiunile sexuale ale lui Epstein. «Clinton este stupid, dar nu idiot», a spus sursa, respingând ideea că fostul președinte a avut relații cu copile”, scriu Goodman și Halper.

Epstein a fost acuzat de abuzuri sexuale de către zeci de femei și trebuia să compară în fața justiției sub acuzația de trafic sexual, când s-a sinucis în mod suspect în celula sa, anul trecut, deși se afla într-o închisoare de maximă securitate.

Momentul sinuciderii și relațiile sale cu o sumedenie de oameni puternici de pe întreaga planetă au ridicat numeroase semne de întrebare legate de moartea sa, însă Departamentul Justiției a conchis în cele din urmă că a fost cu adevărat vorba de o sinucidere, după o „rafală de gafe”.

În ceea ce o privește pe Ghislaine Maxwell, ea a dispărut imediat după arestarea lui Epstein și comunică cu Justiția prin intermediul avocaților.