Editura Evenimentul si Capital

Decizie ISTORICĂ la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Interceptările SRI sunt nule

Autor: | | 11 Comentarii | 26866 Vizualizari

Judecătoarele Luciana Mera şi Lucia Tatiana Rog de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au consfinţit că sunt nule interceptările realizate de SRI în dosarele care nu sunt de siguranţă naţională. Magistraţii au stabilit, de asemenea, că Decizia CCR 51/2016 se aplică nu doar pentru viitor, ci tuturor proceselor aflate pe rol, chiar dacă interceptarile realizate de SRI sunt anterioare hotărârii CCR.

Decizia judecatoarelor Mera şi Rog a fost luată în dosarul în care DNA i-a trimis în judecată pe ex-administratorul Tel Drum Marian Fiscuci şi pe fostul deputat PSD Adrian Constantin Siminonescu, după ce acesta din urmă, în faza de contestaţie în camera preliminară, a acuzat nelegalitatea măsurilor de supraveghere tehnică.

Prin încheierea nr. 31/C din 27 septembrie 2018 judecătoarele Mera şi Rog au dispus eliminarea din dosar a tuturor interceptărilor şi înregistrărilor realizate de SRI. Deşi au constatat că măsurile de supraveghere nu au fost realizate pe Legea 51/1991 privind securitatea naţională a României (astfel că nu poate fi aplicată Decizia CCR 91/2018 care a stabilit că actele de corupţie nu pot fi încadrate în categoria de ameninţări la adresa siguranţei naţionale), judecatoarele ICCJ arată că există o problemă de legalitate, în condiţiile în care respectivele interceptări şi înregistrări au fost făcute în baza art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, articol care dădea posibilitatea folosirii SRI în dosarele DNA, prin includerea tacită în categoria “organelor specializate ale statului”. O sintagmă declarata neconstituţională de CCR prin Decizia 51/2016, în care s-a explicat faptul că SRI are atribuţii exclusiv pentru mandatele de interceptare emise pe siguranţa naţională, neputând să participe la activităţi de urmarire penală sau să pună în executare interceptări şi înregistrări pe fapte de drept comun, deci inclusiv cele de corupţie, scrie luju.ro.

Mircea Badea, ce REACTIE! Ce a putut sa spuna despre CNA jurnalistul! De NECREZUT

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI