Asistentul secretarului general al NATO, Sorin Ducaru, a declarat, în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei că întâlnirea dintre președintele Statelor Unite și președintele României a fost planificată chiar de Donald Trump.
„Pentru România, parteneriatul strategic cu SUA și prezența militară americană sunt esențiale în implementarea deciziilor NATO, inclusiv cele ce viziează flancul estic și pe care eu le consider extrem de consistente. In orice caz, faptul că președintele SUA a planificat o întrevedere cu președintele României, întrevedere care nu a mai avut loc din motive cât se poate de obiective, înseamnă ca va prioritiza o astfel de întrevedere în viitor, în funcție de agenda comună bilaterală sau multilaterală”, a afirmat Sorin Ducaru. Potrivit asistentului secretarului general al Alianței, în discuțiile care au avut loc la Summitul de la Bruxelles s-a evidențiat contribuția și rolul României în securitatea zonei. „Flancul estic este întărit semnificativ, ca urmare a acestui Summit, în special dimensiunea sudică a flancului estic, și acest fapt se datorează activismului României. Localizarea unui comandament operațional în România și creșterea rolului Brigăzii Multinaționale din România pentru funcția de apărare și descurajare, alături de creșterea atenției și activității navale aliate la Marea Neagră demonstrează clar acest fapt”, a declarat Sorin Ducaru.
Miercuri, în prima zi a Summitului, Donald Trump a fost extrem de crtitic cu Germania, ceea ce a dus la creșterea tensiunilor între cei doi lideri și a determinat multe schimbări în programul evenimentului.