Încă un pas spre România curată

Echipa “Let`s Do It Romania!” va începe cartarea (realizarea hărţii gunoaielor), una dintre cele mai importante etape ale proiectului, care îşi propune sa cureţe întreaga ţară de gunoaiele din arealele naturale într-o singură zi, pe data de 25 septembrie 2010.

Fiecare român înscris pentru cartare reprezintă încă un pas făcut împreună pe drumul spre îndeplinirea obiectivului comun - România curată, spun organizatorii, subliniind că prin curăţarea ţării se va stabili un nou record. România este cea mai mare ţară din Europa care organizează acest proiect. Primul judeţ ales pentru această activitate este Cluj, fiind judeţul cu cel mai mare număr de voluntari înscrişi (185) prin intermediul formularului de pe site-ul letsdoitromania.ro . Acţiunea va avea loc în weekend-ul 10 – 11 aprilie, iar evenimentul de cartare din Cluj va fi structurat pe două zile. Astfel, mâine va fi organizată conferinţa de presă, la care vor participa reprezentanţi ai Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului NV 6, cât şi reprezentanţi ai Prefecturii Cluj Napoca, Primăriei Cluj Napoca, Consiliului Judeţean Cluj şi Administraţiei Naţionale “Apele Române”. În aceeaşi zi vor fi realizate instructaje, iar voluntarii vor fi împărţiţi pe echipe. Cea de-a doua zi va fi dedicată cartării propriu-zise, pentru ca, la final, să fie trase concluziile, pe baza experienţei voluntarilor de pe teren. Echipa "Let`s Do It, Romania!" cere sprijinul tuturor românilor pentru etapa de cartare, etapă care va rezolva multe dintre necunoscutele proiectului. Toţi cei care dispun de GPS, maşină, timp liber, energie şi, mai ales, doresc să vadă România curată, sunt încurajaţi să se înscrie pe site la sectiunea “Implică-te!”  “Let`s Do It, Romania” este cel mai mare proiect de implicare socială din România care îşi propune să cureţe deşeurile din toată ţara, din arealele naturale, într-o singură zi: 25 septembrie. Modelul a plecat din Estonia, care a făcut curăţenie generală în martie, 2008.