În țara lui „Nu se poate”, un primar dă lecții tuturor. A umblat din poartă în poartă pentru a-i convinge să se vaccineze. Niciun caz COVID-19

În țara lui „Nu se poate”, un primar dă lecții tuturor. A umblat din poartă în poartă pentru a-i convinge să se vaccineze. Niciun caz COVID-19 Sursa: EVZ

Într-o țară cu număr record de cazuri de îmbolnăvire și decese din cauza COVID-19, un edil din România a reușit să marcheze o performanță impresionantă. Pus față în față cu șovăielile oamenilor, primarul comunei Colelia a umblat din poartă în poartă și a discutat cu oamenii din comunitatea pe care o conduce, reușindu-i să-i convingă să se vaccineze. În teritoriu nu este nicio persoană bolnavă de coronavirus.

Este importantă performanța cu care se poate lăuda primarul Nichita Niță (PSD): 80% de români din comuna Colelia din județul Ialomița sunt vaccinați împotriva coronavirusului. Mai mult decât atât, în teritoriu nu există niciun caz de infectare cu SARS-COV-2.

Nu este, însă, prima dată când administrația locală pune accent pe sănătatea și siguranța comunității. Aparatura medicală folosită de medicii de aici este una modernă. Spitalul prevede cabinet separat pentru fiecare cadru medical, instrumente adaptate anului 2021 în domeniul cardiologiei, oftalmologiei și stomatologiei, iar activitatea sanitară este constant monitorizată video.

80% dintre românii din Colelia sunt vaccinați anti-COVID-19

Primarul Nichita Niță și-a propus să convingă mai mulți români din comunitate să se imunizeze, chiar dacă procentul de 80% vaccinați este unul important. Edilul colaborează constant cu armata pentru a organiza caravane de vaccinare periodic și susține că succesul campaniei de vaccinare din Colelia se datorează eficienței comunicării dintre autorități și cetățeni,

Ne puteți urmări și pe Google News

„- Și-au dat seama că, totuși, e o scăpare dacă faci vaccinul, este un risc dacă nu-l faci. Și, ușor, ușor, între ei au comunicat, am comunicat și eu cu ei și am contribuit cu tot personalul de la primărie să-i convingem din casă în casă și…

– Ați fost din casă-n casă?

– Din casă în casă!

– La fiecare poartă ați bătut și ați vorbit cu ei?

– Am avut personal, am vorbit, care au fost s-au înscris și lucrul s-a văzut. Cred că ne apropiem de 70 – 80%. Cu cei care vin de astăzi. E un procent, zic, foarte bun”, a spus primarul comunei Colelia pentru Digi24.

sursă: captură video Digi24

Niciun caz COVID-19 în comuna condusă de primarul Nichita Niță

În comuna Colelia din județul Ialomița nu este raportat, astfel, niciun caz de boală COVID-19. Aproape toată comuna este vaccinată. Vestea vine în contextul în care România se confruntă cu un val patru al pandemiei de coronavirus extrem de agresiv. Majoritatea cetățenilor nu sunt vaccinați împotriva COVID-19 astfel încât autoritățile impun stricte restricții pentru a limit răspândirea cu virusul SARS-COV-2.