Editura Evenimentul si Capital

ÎN SPATELE GRATIILOR. Incursiune FOTO în Penitenciarul de Femei Târgşor | GALERIE FOTO

detinute_main
Autor: | | 6 Comentarii | 112613 Vizualizari

Viaţa după gratii reprezintă, pentru mulţi dintre noi, ceva desprins din cele mai groaznice coşmaruri pe care le-ar putea avea cineva. Violenţă, duritate, abuzuri şi traume sunt noţiunile pe care poate le asociem inconştient cu ideea de închisoare.

###Însă viaţa într-un penitenciar, mai ales unul unde trăiesc doar femei, nu înseamnă doar atât. Iar un atelier de fotografie, organizat de Departamentul de Reintegrare de la Penitenciarul de Femei Târgşor, ne arată şi faţa mai puţin văzută a celor care ispăşesc diferite pedepse în această închisoare. CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA GALERIA FOTO Pentru ca atelierul de fotografie să prindă viaţă era nevoie de ajutorul unui fotograf profesionist, iar rolul acesta şi l-a asumat unul dintre cei mai cunoscuţi fotografi români, Cosmin Bumbuţ. "M-am oferit instantaneu. Am plusat spunând că fetele ar trebui lăsate în puşcărie cu aparate foto pe tot parcursul cursuluii. M-am gândit că fac eu rost de undeva de ele. Mi-au recomandate 14 fete pe care le-am striâs într-o sală, le-am dat aparatele, acumulatorii de rezervă şi cardurile şi le-am spus că mă întorc peste cinci zile să văd ce fotografii au făcut. Le-am spus că vor fi admise la curs doar 6 dintre ele, cele care fac fotografii sincere. Când m-am întors, am colectat cardurile, le-am descărcat în laptop şi am început să aleg. Prima a fost admisă cu 27 de fotografii, iar ultima cu 7", povesteşte fotograful Cosmin Bumbuţ, potrivit punctum.ro. După ce a avut loc selecţia celor şase cursante, fotograful a revenit săptămânal la penitenciar, pentru cursurile de fotografie. "În două luni, au tras aproape 14.000 de imagini. Prima selectie am făcut-o pe proiector, împreuna cu ele. Se bucurau de fiecare dată când vedeau că apăs tasta P (pick) pentru vreo fotografie la care ţineau. La sfârşitul atelierului aveam 1.100 de imagini. Dintre acestea, le-am ales pe cele mai bune şi au rămas 395. Din punctul meu de vedere, aceste 395 de fotografii pot să stea oricând, fără niciun fel de jenă, pe peretele oricărei galerii. Sunt mult mai bune decât imaginile multor fotografi închipuiţi: sunt sincere, inocente şi proaspete. Pentru selecţia din revista tipărită am mai făcut un pas intermediar, unul de 64 de imagini. Dintre acestea mi-a fost cel mai greu să aleg. La final, le-am întrebat dacă au învăţat ceva. Mi-au răspuns că au învăţat să nu folosească zoom-ul, să pună 100 ISO la exterior şi 1.600 ISO la interior şi că fiecare lucru din cadru contează. Mie-mi ajunge", conchide fotograful.

Cui i-a lasat averea Karl Lagerfeld! Incredibil la cine ajung cele 250 de milioane de euro! Nimeni nu se astepta la ASA CEVA...

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Administratie Locala

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:04 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news 22:49 KOVESI, MITRALIATĂ cu SENTINȚE DEFAVORABILE. Mihaela Iorga Moraru, CONCEDIATĂ ILEGAL! 22:34 „În dosar apare şi numele lui Ţiriac” Breaking news în România. MAI MULTE NUME GRELE sunt implicate 19:42 Date importante din „Dosarul penal Kovesi”. Avionul pentru Popa a costat 130.500 euro, spune Parchetul General 11:59 Să fie acesta SFÂRȘITUL pentru KOVESI? Va fi ANCHETATĂ de CEL MAI MARE DUȘMAN. Cândva a DAT-O AFARĂ, acum s-a întors roata 16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.”