În sfârșit! Uniunea Europeană avertizează regimul din China

În sfârșit! Uniunea Europeană avertizează regimul din China

Uniunea Europeană își va coordona măsurile de susținere a populației din Hong Kong și a avertizat că aplicarea legii de securitate impusă de Beijing asupra fostei colonii britanice va avea „un impact” asupra relațiilor sale cu China, a anunțat, luni, șeful diplomației europene.

„Uniunea Europeană va dezvolta un răspuns coordonat în sprijinul autonomiei Hong Kongului”, a declarat Josep Borrell (foto)  după o întâlnire cu miniștrii de externe ai UE la Bruxelles, prima după patru luni .

Josep Borrell a vorbit despre vize și subvenții care să permită locuitorilor Kong Kong să călătorească în UE și restricții la exportul de arme către forțele de securitate.

„Am adoptat astăzi un dublu mesaj de sprijin pentru autonomia Hong Kongului și libertăților fundamentale, iar pentru China, spunem că măsurile vor avea un impact asupra relațiilor noastre”, a declarat șeful diplomației europene.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Astăzi, cu Franţa, ne-am propus să adoptăm o poziţie europeană cu privire la modul în care vom trata cu Hong Kongul în viitor, atunci când legea de securitate va fi aplicată”, declarat, la rândul său, şeful diplomaţiei germane Heiko Maas, a cărui ţară asigură, de la 1 iulie, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

Omologul său francez, Jean-Yves le Drian, nu a făcut declaraţii luni, dar ,miercurea trecută, a anunţat „determinarea” Franţei de a reacţiona în fața măsurilor guvernului de la Beijing pentru fosta colonie britanică.

„Avem în vedere măsuri pe care va trebui să le anunţ când va veni momentul”, a declarat Le Drian.

„Acest lucru trebuie să aibă un impact asupra exporturilor de arme, de exemplu, inclusiv celor de dublă utilizare (civilă și militară). Considerăm logic să tratăm Hong Kongul în același mod cum tratăm China continentală”, care este deja vizată de acest tip de măsuri, a insistat Heiko Maas.