Până în 2018, pe băncile elevilor nu va mai exista nicio carte greoaie şi cu informaţii nerelevante. Profesorii, nevoiţi să-şi adapteze metodele de predare.
Procesul de modernizare a început odată cu programa pentru clasa pregătitoare, iar în următorii şase ani, treptat, toată materia va fi regândită şi adaptată la cerinţele societăţii actuale. "Curricula trebuie să aibă legătură cu societatea, cu lumea în care trăim. Dacă un absolvent eşuează în a-şi găsi un loc de muncă, acest lucru are legătură şi cu programa şcolară", spune Eugen Palade, consilier al ministrului Educaţiei şi coordonator al procesului de modernizare curriculară. Fără manuale la "Pregătitoare" Palade precizează că schimbările nu se pot face simultan pentru toate clasele, fiind nevoie de consultări publice de durată şi de eforturi financiare majore. Conform Oanei Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, manualele nu sunt necesare la clasa pregătitoare, unde elevii vor folosi doar fişe, la fel ca la grădiniţă, iar cadrele didactice vor utiliza ghiduri de lucru. Cursuri pentru profesori Secretarul de stat mai spune că modernizarea manualelor şi a programelor va fi dublată şi de pregătirea cadrelor didactice, care vor participa la cursuri de formare pentru a învăţa noi metode de predare. De asemenea, manualele vor fi însoţite de ghiduri pentru fiecare profesor. În realizarea noilor programe, părinţii şi profesorii vor avea un cuvânt important de spus. "Dacă până acum curricula era rezultatul muncii unui grup de experţi, acum se va pune accent nu doar pe munca experţilor, ci şi pe consultarea societăţii civile, în special a profesorilor şi a părinţilor", a precizat Eugen Palade. Schimbarea programelor pune în gardă editurile, nevoite să rescrie manualele după reguli noi. Primele concursuri de manuale vor avea loc chiar în anul şcolar 2013-2014, pentru o parte din materiile claselor I, a II-a, a V-a, a VI-a şi din anul I al şcolii profesionale.
- Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, despre clasa pregătitoare şi absolvenţii de la Spiru Haret