Pe post de conținut, sub pălăria unui astfel de titlu, e postat un filmuleț în care unei starlete de pe scenă i se vede părul pubian. Prin nimeni n-a crezut asta redactorii vor să sugereze că toți cei din sală, deși au căscat gura la secvența cvasi porno, n-au crezut că li se poate oferi o asemenea pleașcă.

Același lucru l-ar putea spune în titlu un site clickluind (na, c-am făcut și un barbarism!) despre întîmplările senzaționale petrecute luni, 26 august 2019, pe scena noastră politică.

Conducerea ALDE a votat ieșirea de la guvernare rupînd o alianță începută în ianuarie 2017. S-a decis la aceeași reuniune sprijinirea independentului Mircea Diaconu la prezidențiale în cadrul unei alianțe electorale cu Pro România. Despre această posibilitate am vorbit eu, miercuri, 21 august 2019, la Realitatea tv, la emisiunea lui Denise Rifai. Am susținut că ALDE și Pro România vor sprijini candidatura lui Mircea Diaconu la prezidențiale.

Simpatica interlocutoare, deși nu m-a contrazis, a fost convinsă că bat cîmpii.

Viața m-a confirmat.

Șocul, adevăratul șoc e dat de prețul pentru ALDE al plecării de la Guvernare:

Pierderea președinției Senatului de către Călin Popescu Tăriceanu; pierderea de către un partid în picaj în sondaje, care a ratat europarlamentarele, a unor posturi cheie în guvern și în administrația de stat.

Să nu uităm că ALDE a obținut la alegerile din decembrie 2016 un scor de doar 5%. PSD a obținut 45%. Cu toate acestea, PSD, cîștigătorul fabulos al scrutinului, a luat ALDE în Coaliția de Guvernare și i-a dat avantaje infinit mai mari și mai multe decît merita prin zestrea cu care a venit.

ALDE a primit președinția Senatului, prin Călin Popescu Tăriceanu, un post de vicepremier, cinci posturi de miniștri, între care unul de mare vizibilitate – Externele – și unul de independent – Justiție –, numeroase posturi de secretari și subsecretari de stat, de șefi la agenții.

Nici dacă ar fi avut un scor de peste 25 la sută, ALDE n-ar fi beneficiat de asemenea privilegii. Faptul nu-și are cauza în dificultatea formării guvernului fără ALDE, ci în preocuparea PSD din totdeauna în postdecembrism de a face Coaliții, chiar și cu partide minore, pentru a lăsa impresia de Guvern mai larg decît cel de partid.

Timp de trei ani, ALDE a guvernat alături de PSD fără a-și face vreo problemă în privința relației cu partidul majoritar. Chiar și în perioada cînd Liviu Dragnea era șeful absolut al PSD, ALDE prin Călin Popescu Tăriceanu n-a avut nici o obiecție publică față de o guvernare care o luase razna în materie de politică externă. Călin Popescu Tăriceanu a beneficiat din plin de sprijinul PSD și în cazul imunității. După dezastrul din 26 mai 2019, PSD a fost corect cu ALDE. Nu i-a redus privilegiile pe motiv că e un partid fără sprijin popular.

Timp de trei ani între cele două partide a domnit o armonie cum rar se întîlnește în postdecembrism. Patrulaterul Roșu, coaliția PDSR cu Partidul România Mare, cu UNPR, cu partidul agrarian a fost una cu năbădăi. Ce să spunem despre Coaliția dintre CDR și PD după alegerile din 1996?

La finele anului 1997, erau la cuțite. Sau de Coaliția PD-PNL sub titlul de Alianța DA. În prima parte a lui 2015 începuse să scîrțîie.

Cel care a impus ALDE acestor sacrificii e Călin Popescu Tăriceanu. Pînă nu demult, Călin Popescu Tăriceanu a vrut cu orice preț să fie candidatul comun al PSD-ALDE la prezidențiale.

Sîmbătă, Congresul Extraordinar al PSD a decis ca Viorica Dăncilă să candideze din partea PSD.

Pentru Călin Popescu Tăriceanu n-a fost un capăt de țară.

La o adică, putea candida doar din partea ALDE sau a alianței ALDE-Pro România. În aceste condiții, era de așteptat ca ALDE să iasă de la Guvernare. Și ca expresie a supărării pe partenerul mai mare și ca măsură logică, în condițiile în care n-o puteai concura pe Viorica Dăncilă fără a fi în Opoziție.

Surpriza, stupefacția a venit în clipa în care Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că se retrage din Coaliție nu pentru a putea fi candidat la președinție, ci pentru ca, alături, de Pro România, să-l sprijine pe candidatul independent Mircea Diaconu.

Așadar, toate sacrificiile asumate de Călin Popescu Tăriceanu ca și toate sacrificiile impuse ALDE nu sînt de dragul candidaturii sale, ci a candidaturii independentului Mircea Diaconu.

În cei 30 de ani postdecembriști, dominați de interesele sălbatice ale politicienilor n-am mai întîlnit o asemenea generozitate precum cea a lui Călin Popescu Tăriceanu:

Să renunți la funcția de președinte al Senatului, să pleci dintr-o Coaliție în care ai trăit în armonie cu PSD, săți angajezi partidul într-o aventură sinucigașă doar de dragul independentului Mircea Diaconu.

Și acestea toate din partea unui politician versat în bătăliile pentru putere, un șacal al politicii, care n-a avut nici un scrupul pînă acum în confruntarea pentru putere din postdecembrism. Ciudățeniile nu se opresc la acest avînt romantic al lui Călin Popescu Tăriceanu de a se sacrifica de dragul lui Mircea Diaconu.

Duminică, 25 august 2019, așa cum a anunțat prin presă, Mircea Diaconu s-a suit pe treptele Ateneului, de unde a anunțat că vrea să candideze la președinția României ca independent. Pentru asta are nevoie de 200.000 de semnături. Nu poate să le strîngă singur.

De aceea cere ajutor:

„Trebuie să strîng 200.000 de semnături, aproape imposibil. Fără un sprijin din partea oricui, cetăţenilor, asociaţii de toate felurile.” Mircea Diaconu nu e nici primul, nici ultimul român care cere ajutor prin intermediul presei. Unii cer ajutor financiar pentru a nu fi scoși din case, alții, ajutor politic pentru a scăpa de un abuz.

Mircea Diaconu înregistrează o premieră în Istoria strigătelor de ajutor din România:

Vrea ajutor ca să strîngă semnături pentru a putea candida la prezidențiale! Românii au o părere proastă despre cei care se înscriu într-o bătălie politică. Sînt sigur că n-au vibrat la acest strigăt de ajutor.

Dacă mai era un ajutor financiar pentru a trimite în străinătate un copil bolnav grav, ar mai fi dat fuga să-l ajute pe solicitant.

Dar așa, să ceri ajutor pentru a strînge semnături necesare candidaturii la prezidențiale!

A doua zi, luni, 26 august 2019, s-a produs un miracol.

Strigătului de ajutor al lui Mircea Diaconu i-au răspuns două partide: Pro România și ALDE.

De regulă, în anii prezidențiali, toate partidele se bat să aibă candidați la scrutin. În interiorul partidelor e mare zarvă pentru desemnarea candidatului dintre liderii partidului.

Nu e cazul Pro România.

Te-ai fi așteptat ca în condițiile refuzului de a se înscrie a lui Victor Ponta, Pro România să apeleze la un candidat din rîndurile partidului.

La Corina Crețu, de exemplu. O candidată cu mari șanse la prezidențiale.

Pro România anunță însă că-l va sprijini pe Mircea Diaconu.

Atenție!

În condițiile în care acesta n-a solicitat asta partidului.

În condițiile în care Mircea Diaconu nu s-a înscris în Pro România.

La ALDE lucrurile stau și mai dihai.

Liderul partidului, Călin Popescu Tăriceanu, cel care se pregătește să candideze în numele coaliției cu PSD sau în numele partidului, renunță la candidatură. ALDE îl va sprijini pe Mircea Diaconu.

Pentru asta, ALDE iese de la guvernare și face o coaliție electorală cu ProRomânia. Să leșini, nu alta!

În schimbul sprijinului cei doi șacali ai politicii nu-i cer lui Mircea Diaconu nimic. Nici măcar să candideze în numele Coaliției electorale Pro România – ALDE!

Mircea Diaconu rămîne independent. Nu-și asumă nici măcar programul unuia din partide.

Nu făgăduiește că, o dată ajuns președinte, îl va face premier pe unul dintre cei doi sau pe amîndoi: Călin Popescu Tăriceanu și Victor Ponta. Și cu toate acestea atît Victor Ponta, cît și Călin Popescu Tăriceanu îi pun partidele la dispoziție.

Toate aceste ciudățenii se risipesc în clipa cînd luăm seamă la scenariul lansării lui Mircea Diaconu.

Mircea Diaconu a rămas în memoria românilor ca interpretul unor personaje simple, oneste, nițel naive, dar care fac minuni în clipa cînd se enervează. Nu altul a fost scenariul lansării de pe treptele Ateneului. El e un om simplu, a vrut să stea deoparte, dar deodată s-a enervat.

Nu altul a fost scenariul în cazul lui Volodimir Zelenski din Ucraina. Acesta a intrat în conștiința ucrainenilor ca interpretul unui om simplu, careși vedea de treburile sale, pînă-n clipa cînd s-a enervat și a decis să candideze la președinția Ucrainei. În serial, omul simplu ajunge președintele Ucrainei. Înlocuiți omul simplu Volodimir Zelenski din serial cu omul simplu Mircea Diaconu din filmele romînești și veți dibui un scenariu de lansare.

Dacă ne gîndim la rapididatea cu care doi șacali ai politicii, dintre cei care nuți dau pe gratis nici măcar un pahar de apă, nu e prea greu să ghicim încercarea de repetare în România a scenariului ucrainean.

Un scenariu în care nu numai Mircea Diaconu e actor, dar și Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu. Cine a scris scenariul? Cine-l regizează?

Te-ar putea interesa și: