Editura Evenimentul si Capital

În prima rundă, Binomul Dragnea-DNA l-a învins pe Gabriel Oprea

102 senatori l-au dat pe Gabriel Oprea pe mâna Justiției FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Autor: | | 1 Comentarii | 1311 Vizualizari

Gabriel Oprea a rămas, ieri, fără imunitate. PSD şi UNPR ar putea semna astăzi protocolul privind alianţele de la alegerile locale, după ce ieri liderii celor două partide au purtat mai multe discuţii

Senatorii au aprobat, ieri, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea. Acesta este acuzat de două infracţiuni de abuz în serviciu, după ce ar fi folost coloanele oficiale de peste 1.600 de ori, inclusiv în interes personal. Solicitarea procurorilor a fost aprobată cu 102 voturi „pentru” şi 30 „împotrivă” şi o abţinere. Votul a fost secret, cu bile.


FOTO: Liviu Dragnea a bătut palma cu ALDE în vederea protocolului pentru alegerile locale FOTO: NICU DÎRDÎIAC



„Da’ şi şefu’ are miere...”

Gabriel Oprea a fost prezent la ședință. El a intrat în plen alături de senatorii UNPR. Pe hol, Oprea se opreşte să dea declaraţii jurnaliştilor. Senatorii UNPR îl lasă pe Oprea în mijloc şi fac loc presei. Unul dintre ei spune zâmbind: „Uite, ce fete frumoase!”. Altul îl completeaza satisfacut: ”Da’ şi şefu’ are miere...”.

Oprea le-a cerut colegilor „să voteze pozitiv solicitarea DNA”. „Consider că nu am abuzat de funcţia ce mi-a fost încredinţată. Consider că nu am beneficiat de drepturi sau privilegii în afara legii şi, prin urmare, mă consider nevinovat”, a spus el de la tribuna Parlamentului. Gabriel Oprea și-a așteptat rândul la vot pe un scaun din primul rând.

„O să fac eu sesizare la DNA”

Fostul ministru de Interne a votat „pentru” cererea procurorilor DNA, asta după ce, în urmă cu o zi, Antena 3 a dat o informaţie citând surse politice, potrivit căreia Oprea şi Dragnea ar fi bătut palma pentru a tergiversa cererea DNA. Imediat după, Dragnea a intrat în direct, prin telefon, şi a dezminţit informaţia. „Sunt foarte deranjat de aceste afirmaţii. O sa fac eu sesizare la DNA. E o afirmaţie foarte gravă. Dacă cineva din PSD a făcut asemenea afirmaţii, să meargă la DNA. Eu nu mai sunt de acord să se dea nişte informaţii pe surse neadevarate”, a declarat Dragnea, la Antena 3. El a menţionat că senatorii PSD vor vota „pentru” în cazul solicitării procurorilor anticorupţie, lucru care s-a şi întâmplat, având în vedere numărul mare de voturi favorabile.

Joaca de-a protocolul

Ieri dimineaţă, PSD şi UNPR trebuia să încheie un protocol de colaborare privind alegerile locale. Dacă parlamentarii social-democraţi s-au adunat la ora stabilită, cei de la UNPR nu s-au prezentat. În schimb, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea, dar şi alţi lideri PSD s-au reunit în biroul liderului de grup al social-democraţilor, unde au purtat noi negocieri privind acest protocol de colaborare. Nemulţumirile au venit din partea liderului UNPR care dorea ca în protocol să fie prevăzut că formaţiunea pe care o conduce primeşte 35 de locuri eligibile la alegerile parlamentare, potrivit unor surse politice.

PSD şi Liviu Dragnea nu sunt de acord cu acest lucru, motiv pentru care aceştia s-au pus din nou pe negociat. „Dacă noi luăm 50 de mandate, ce facem, le dăm lor 35?”, ar fi spus Dragnea. „Au zis, până la urmă, că e totuşi o zi complicată astăzi privind votul din Senat şi să treacă acest vot”, a explicat, oficial, liderul PSD. Întrebat de ce s-a amânat semnarea protocolului cu PSD privind colaborarea la alegerile locale, Oprea a spus că „e o zi mai specială pentru mine, discutăm politică de mâine încolo”. Protocolul de colaborare pentru alegerile locale între PSD și UNPR va fi semnat astăzi, de la ora 11.00.

Seicii AU UMPLUT-O DE BANI pe Simona Halep! Ce SUMA URIASA a incasat pentru FINALA de la Doha

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news 13:43 Avocatul Piperea, despre CITAREA Kovesi: „E un concurs de infracțiuni care ar putea determina o pedeapsă chiar de 10 ani. Este un cumul de acuzații grave." 12:27 News ALERT! PONTA, la ieșirea din sediul PARCHETULUI GENERAL. PROCURORII nu i-au ARĂTAT ce CONȚINE DOSARUL 12:24 Dan Andronic, despre AUDIEREA lui KOVESI: „Nu are cum să evite cerea PARCHETULUI”. News alert 22:57 BĂTĂLIA TITANILOR: Kovesi și Ponta FAȚĂ ÎN FAȚĂ! Via lui Ghiță o va TORPILA pe Kovesi 21:17 Ghiță și MOMENTUL ADEVĂRULUI despre Kovesi: „Ea a încercat să îmi închidă gura pentru că știam ce a făcut în tinerețe” 20:35 Ponta aruncă bomba: TRECUTUL Laurei Kovesi ESTE ALTUL DECÂT CEL ŞTIUT. Ce s-a întâmplat, de fapt, la vizita din vie? Breaking news 18:21 Ion Cristoiu devoalează anomalia din comportamentul Laurei Codruţa Kovesi: „Pentru prima dată, ea pune mâna pe telefon”