Creşterea-record a economiei germane ar trebui să permită deficitului public să revină sub pragul de 3 la sută din PIB cu un an înainte decât fusese prevăzut, adică începând din 2011, şi şomajului să coboare la cea mai de jos limită din ultimii 18 ani, potrivit principalelor institute economice ale Germaniei, care tocmai şi-au publicat raportul de toamnă.
Până în prezent, guvernul de la Berlin se aştepta ca deficitul public să se înscrie din nou sub cele 3 la sută din PIB, prevăzute în Pactul European de Stabilitate Monetară, începând din 2012. Prima economie europeană va cunoaşte însă, potrivit institutelor germane de specialitate, în acest an o creştere de 3,5 la sută, un nivel fără precedent de la unificarea ţării, în 1990, ceea ce face să pălească de invidie ţările vecine. Însemnata creştere a devenit posibilă graţie mai ales imensei cereri pentru exporturile germane pe pieţele asiatice, cu precădere pe piaţa chineză şi sporirii substanţiale a consumului intern. Totuşi, pentru anul viitor se aşteaptă o încetinire a creşterii, urmând ca aceasta să se situeze în limitele a două procente. Citiţi mai multe pe Deutsche Welle.