În plină criză de imagine, Oprea se întâlneşte la partid cu parlamentarii UNPR

Vicepremierul Gabriel Oprea i-a convocat pe parlamentarii UNPR la discuţii la sediul partidului de la ora 13.00.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a sugerat, luni, vicepremierului să demisioneze. 

"Având în vedere că opinia publică este foarte preocupată de evenimentul de săptămâna trecută, accidentul care a avut loc şi, din nefericire, a murit un poliţist care s-a aflat la datorie, am avut o intervenţie ieri şi în continuare, astăzi, l-am invitat pe vicepremierul Oprea la o discuţie, fiindcă am dorit să primesc lămuriri şi explicaţii suplimentare. Am avut această discuţie în cursul acestei seri. L-am sfătuit pe domnul vicepremier Oprea să-şi dea demisia",  a spus Iohannis. 

Gabriel Oprea a răspuns la scurt timp şi a spus că nu îşi va da demisia. 

"Sfatul transmis de președintele Klaus Iohannis poate fi pus în contextul opțiunilor exprimate frecvent de domnia sa în ceea ce privește culoarea politică a Guvernului. Cu toate acestea, consider că, indiferent de situație, oportunitatea unei demisii ține întotdeauna de adevăr și de lege. În acest moment, există o anchetă penală în curs și cel mai important lucru pentru mine, pentru colegii din Minister, pentru familia lui Bogdan Gigină este să se afle adevărul", a precizat Gabriel Oprea.

Vicepremierul precizează că o demisie la acest nivel de responsabilitate și, implicit, asumarea unei vinovății care nu există, nu pot fi nici monede de schimb politic și nici artificii mediatice.