IPS Teodosie a explicat, astăzi, într-o conferință de presă, că în, seara de Înviere, lumina va fi adusă, ca în fiecare an, de la Ierusalim, prin grija Patriarhiei Române. “În noaptea de Înviere număr mare de credincioși este peste tot. La noi, cu atât mai mult. Vin aici, în Peninsulă, așteaptă lumina pe care o aducem de pe mare și, cu adevărat, credem că vom fi plini de bucurie și anul acesta. Și  vom împărți și pască vom împărți și lumânări. În  primul rând le vom împărți lumina din lumina adusă de la Ierusalim Care este lumina cea vie și adevărată care ne face pe noi mai credincioși și mai puternici în mărturisirea credinței noastre”, a declarat IPS Teodosie.

 

În drumul spre Constanța, reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului se vor opri la Cernavodă și Medgidia unde vor fi așteptați de protopopi pentru a lua lumina și a o oferi preoților din zonă. Iar la Constanța, vor fi așteptați de preoți din zona Mangalia și din alte localități din sudul județului. “Toți vin să ia, pentru că lumina vine în jur de 10:30 seara și au timp, cu toții, să ia lumină. Chiar și de la bulgari, mi-au spus dimineața aceasta, vin să ia lumină de la noi că sunt mai aproape, că până ajung la Sofia este cu neputință să mai ajungă la timp să aducă lumina”,  a precizat arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.

 

Lumina de la catedrală va fi dusă apoi pe mare unde IPS Teodosie va urca într-o șalupă a Poliției de Frontieră care îl va purta până la scările de sub faleza Cazinoului. “De acolo, ne ne vom întâlni, vom veni cu toții cu lumina aici în parcul Catedralei și vom da lumina, iar prima parte a slujbei se va săvârși, afară, în altarul de vară”. Dupa ora 1:00, în Catedrala arhiepiscopală se oficiază Sfânta Liturghie. La slujba de Înviere, pe lângă credincioșii din Constanța, vor participa și mulți turiști care și-au anunțat deja prezența. Turiștii din Mamaia vor putea să ia lumină de la Capela Tineretului din stațiune.

 

Te-ar putea interesa și: