Ema Pendiuc, fata primarului din Pitești, Tudor Pendiuc (PSD), a fost reținută aseară de DNA. Este al doilea caz, după arestarea lui Andrei și Viorel Hrebenciuc, din ultimele săptămâni, când un politician își trage în arest copilul.
Primarul orașului Pitești, Tudor Pendiuc (PSD), este cercetat de DNA pentru o mită de un milion de euro de la mai mulţi afacerişti argeşeni. Unul dintre beneficiarii mitei era fata edilului, Elena- Emanuela, pe numele căreia a fost trecut un apartament într-un cartier rezidențial din Capitală. La închiderea ediţiei, tânăra a fost reţinută, pentru corupţie, şi scoasă încătuşată din sediul DNA. Primarul era audiat aseară pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Totul a început dimineaţă, atunci când procurorii DNA au făcut 11 percheziţii – lalocuințele primarului, ale unor afacerişti piteşteni, sediile unor firme şi la Primăria Piteşti. La ora 11.00, toți cei implicați în dosar au fost aduși la sediul DNA din București, pentru audieri.
Complicii
Unul dintre afaceriştii „prinşi” în ancheta DNA este afaceristul Valentin Vișoiu, cel care a construit un complex de
Totul începe în în 2007, Pendiuc, care este primar în Pitești de două decenii, a pus la cale o asociere între Publitrans 2000 -firma de transport a Consiliului Local- și societățile Girexim Universal- administrat de Gheorghe Văsâi și CNCD- la care era asociat Valentin Vișoiu. Publitrans 2000 se angaja să pună la dispoziție terenurile și personalul calificat, iar cele două societăţi trebuiau să vină cu 80 de autobuze. La momentul semnării contractului, prietenii lui Pendiuc nu aveau nicio mașină în parcare. Mijloacele de transport au fost cumpărate ulterior, iar contractul de asociere a fost prelungit de mai multe ori.
În următorii șase ani, CL Piteşti a alocat de la bugetul localității subvenţii de peste 57 de milioane de lei pentru transportul public, bani care au intrat în conturile celor două firme agreate. Mai mult, procentul de beneficii și pierderi a fost trecut greșit în contractul principal. Dacă la început s-a stabilit că fiecare parte vine cu câte 50 procente, într-un final, societatea Primăriei a rămas doar cu 24,92% iar cele două firme au primit 75,8 % din afacere.
Afaceriștii, audiați
Pentru aceste favoruri făcute celor două societăți, Pendiuc ar fi primit 1 milion de euro. Aseară la sediul DNA erau
Făcea emisiuni la TVR
Tudor Pendiuc este primar al orașului Pitești de 22 de ani. El este și președinte al PSD Argeș, după ce fostul președinte de Consiliu Județean, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv pentru conflict de interese. Soția primarului, Gabriela Pendiuc, este director al Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești. Cei doi au două fete, Elena-Emanuela (foto), alintată „Ema”, și Ariana. Prima prezintă și realizează emisiuni la Televiziunea Română din anul 2008, iar cea de-a doua este regizoare.