De câteva săptămâni bune, Verzii se află pe primul loc în majoritatea sondajelor de opinie, înaintea alianței CDU / CSU care a fost nucleul coalițiilor care au condus Germania în ultimii 16 ani. Asta înseamnă că există mari șanse ca în locul Angelei Merkel să devină cancelar Annalena Baerbock. Ar fi un cutremur politic, pentru că Baerbock se anunță cel mai de stânga cancelar pe care Germania l-a văzut vreodată.

Toate scenariile post-electorale merg pe ideea că Verzii ajung la putere

La ultimele alegeri federale din 24 septembrie 2017, Verzii au obținut doar 8,9 la sută din voturi. Conform ultimelor sondaje, ecologiștii sunt, însă, pe cai mari și vor câștiga între 24 și 28% din voturi. Aceleași sondaj plasează CDU / CSU (creștin-democrații, partidul de guvernământ al Angelei Merkel) pe locul doi, în spatele Verzilor.

Cu alte cuvinte, orice s-ar întâmpla, Verzii vor exercita o influență decisivă asupra politicilor următorului guvern federal al Germaniei, fie deținând cancelaria, fie ocupând al doilea loc în coaliție. E chiar posibil ca Germania să aibă un guvern de stânga condus de verzi în coaliție cu SPD și foștii comuniști est-germani care au fondat Die Linke. Social-democrații (SPD) au virat brusc spre stânga în ultimii ani, iar acum au mai multe în comun cu socialistul Bernie Sanders decât cu moderatul Joe Biden. Die Linke este ultima încarnare a partidului comunist care a guvernat Germania de Est.

Într-o variantă ceva mai liniștitoare, Verzii ar putea forma o coaliție cu CDU / CSU. De altfel, ambele partide s-au declarat deschise acestei idei. Mult mai puțin fezabilă este ideea unei coaliții a verzilor cu SPD și liberalii din FDP.

Verzii susțin Imperiul European

În ceea ce privește politica europeană, Verzii se angajează să treacă dincolo de statele naționale pentru a stabili o „Republică Federală Europeană”. În urmărirea acestui obiectiv final, grupul politic dorește „UE să primească un instrument pentru a-și crea o politică fiscală permanentă, a cărei utilizare să nu poate fi blocată de fiecare țară în caz de criză”. În esență, acest lucru ar însemna ca parlamentele naționale să nu mai aibă mare lucru de spus în ceea ce privește politica fiscală, iar salariile minime și standardele sociale să fie aceleași în toată uniunea.

Politica externă bazată pe corectitudinea politică

Când vine vorba de relații internaționale, Verzii vor ca politica externă a Germaniei să fie ghidată de principii morale. Interesele economice, realpolitikul și necesitățile de securitate nu joacă niciun rol. De exemplu, Verzii intenționează să fie duri în relațiile cu China și Rusia. Dar partidul este critic și față de Statele Unite și respinge ideea de a cheltui 2% din produsul intern brut pentru apărare.

Politica brațelor deschise în materie de imigrație

Din 2015, Annalena Baerbock a susținut politica frontierelor deschise a Angelei Merkel. Manifestul electoral al Partidului Verde merge chiar până la susținerea unei „politici de imigrare primitoare”. De altfel, verzii încearcă să dea afară din partid un politician popular, pe Boris Palmer primarul orașului Tübingen. Acesta este un critic al politicilor de frontiere deschise ale partidului său. Baerbock l-a acuzat că este „rasist” în ultimele zile. Palmer a răspuns atacând partidul pentru că susține „cancel culture”.

Un partid de funcționari

Una dintre caracteristicile majore ale Verzilor este faptul că aproximativ 44% dintre membrii partidului sunt funcționari publici sau lucrează în sectorul public. Funcționarii publici reprezintă, de asemenea, cel mai mare grup de votanți ai partidului.
Nu e de mirare, în această ordine de idei, că verzii susțin un rol puternic al statului în politica economică, Ca „ultimă soluție”, ei au solicitat chiar naționalizarea companiilor imobiliare. În capitala Germaniei, Berlin, Verzii susțin activ o inițiativă de naționalizare a companiilor de locuințe care dețin peste trei mii de apartamente de închiriat.

Verzii au, de altfel, multe în comun cu SPD și Die Linke în ceea ce privește reintroducerea impozitului pe avere și creșterea semnificativă a impozitului pe venit. Antreprenorii, în special, sunt neliniștiți de perspectivele unui guvern tripartit de stânga și mulți se gândesc deja să părăsească Germania, dacă stânga ajunge la putere, scrie sociologul german Rainer Zitelmann pe nationalinterest.org.