În referatul prin care se cere arestarea ortopedului, procurorii spun că unele diagnostice erau exagerate sau că unele internări nu se impuneau, dar nu sunt citați specialiști, care să contrazică măsurile luate de Burnei în diverse cazuri
Cazul profesorului doctor Gheorghe Burnei încinge și mai mult spiritele după ce procurorii, în referatul cu propunerea de arestare, par să se substituie medicilor sau specialiștilor care ar fi putut să spună dacă oasele și ligamentele găsite în frigider sunt material didactic pe care studiază anumite cazuri, așa cum procedează orice student la medicină. Mai mult, încercând să explice acuzele, anchetatorii se substituie specialiștilor și spun că medicul Burnei ar fi folosit oase de vită pentru a le implanta micuților, fără a spune de unde decurge această informație. Totodată, în referat, procurorii susțin că au avut părerea unui expert în transplant, însă, surse apropiate anchetei ne-au declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că, într-adevăr, un expertspecialist a fost prezent la perchezițiile făcute în ziua de sâmbătă, dar acesta le-a spus anchetatorilor că nu poate să-și facă o părere concretă despre obiectele descoperite. „Eu nu pot să mă exprim despre tot ce s-a găsit. Doar o expertiză a celor de la IML poate să elucideze aceste aspecte”, le-a spus specialistul prezent la percheziții. Citiți în continuare pasaje din referatul anchetatorilor și presupusele acuzații care i se aduc medicului Gheorghe Burnei.
Procurorii cred că minte
„În acest sens folosește numai afirmații categorice, nu lasă nici un pic de loc la îndoială și nu le prezintă părinților o situație reală. În acest sens, în multe cazuri, după consultații inculpatul prezintă în mod mincinos părinților o situație mult mai gravă a afecțiunilor copiilor decât este în realitate, convingându-i astfel de necesitatea intervenției chirurgicale . Acesta este cadrul general de care inculpatul profită pentru realizarea activităților sale infracționale”.
Mai dparte, din referat rezultă că anchetatorii nu numai că știu adevăratele diagnostice, dar știu mai bine care este perioada de internare: „Pentru a-i determina pe părinții pacienților să-i dea sume de bani sau alte foloase pentru efectuarea intervențiilor chirurgicale, Burnei Gheorghe îi internează pe copii pentru perioade îndelungate de timp, nejustificate medical, sau îi internează în mod repetat, fără a le efectua nici o intervenție chirurgicală. Se prezintă părinților, direct sau prin alte cadre medicale, ca fiind o persoană foarte ocupată, creând astfel impresia unui privilegiu pentru pacienți că beneficiază de serviciile sale medicale. Alte justificări pentru amânarea intervențiilor chirurgicale sunt legate de dificultatea obținerii protezelor medicale”. În referat nu sunt citate eventuale „experimente” pe pacienți sau mărturii ale altor medici, care, eventual, să contrazzică diagnosticele puse de Burnei.
Nu cerea bani înainte de operații
„Pentru a nu fi transparente cerințele lui, Burnei Gheorghe nu solicită direct și expres bani sau foloase și nu le acceptă înainte de intervenția chirurgicală decât foarte rar, însă, după operații inculpatul le permite părinților să îl gratifice cu sume de bani sau foloase. Tot acest comportament este apt să inducă părinților ideea că pentru aceste „beneficii” trebuie îi ofere inculpatului sume de bani. Pentru a-i convinge să urmeze calea aleasă de el, inculpatul le prezintă părinților o altă situație decât cea reală cu privire la sănătatea copiilor lor, situație care impune folosirea unor proteze sau dispozitive medicale”.
Mai e un domeniu medical – dispozitivele medicale - în care anchetatorii fac aprecieri medicale, tot fără a fi citate părerile specialiștilor.
„În legătură cu această ultimă categorie arătăm că acestea nu sunt omologate și nici adecvate uzului medical, inculpatul efectuând experimente pe copii. În categoria experimentelor pe copii sunt incluse și intervențiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC. Numeroase operații nu sunt adecvate problemelor medicale pe care le au copiii. Mai mult pentru unii copii inculpatul inventează probleme de sănătate inexistente. Inculpatul efectuează de multe ori intervenții chirurgicale cu mult disproporționate în raport cu problema reală. Efectuează intervenții chirurgicale și acolo unde acestea nu se impun în raport cu situația sau cu vârsta copilului, implantează sisteme și proteze care nu sunt necesare sau le implantează greșit. Multe dintre intervențiile lui chirurgicale au caracterul unor experimente și nu respectă procedurile în materie.”
Specialiștii în medicină despre „cazul” Gheorghe Burnei
Profesorul dr. Mihail Jianu, președintele fondator al Societății de Ortopedie Pediatrică a declarat în exclusivitate pentru EVZ că peste ancheta procurorilor se va începe o anchetă și la Colegiul Medicilor. Mai mult, acesta susține că oasele pentru transplant nu se pot ține în frigider ci doar în anumite condiții stricte și că pacienta de la care a pornit scandalul în cazul doctorului a fost trimisă și în străinătate unde nu s-a putut rezolva nimic. Dr. Alexandru Georgescu, implantolog, a susținut pentru jurnaliștii EVZ că toți medicii din chirurgia orală folosesc material din susbstanță de origine animală. „În toată chirurgia orală, de foarte mulți ani, se folosesc substanțe care provin fie din substanțe sintetice, de origine animal sau tipizate , așa cum le numim noi. Orice chirurg știe asta”, a mai spus acesta
Un medic din Franța face dezvăluiri despre Burnei
Casa Jurnalistului a continuat seria dezvăluirilor despre cazul Gheorghe Burnei cu publicarea scrisorii medicului Roman Marchitan. Medic la o clinică de ortopedie din Franța, Marchitan a fost rezident la Burnei. El vorbește de zeci de experimente făcute în sala de operații de profesor, experimente cu consecințe grave pentru pacienți: „Jobul unui medic e să-i convingă pe părinţi că amputaţia, oricât de mutilantă ar fi ea, este singură care oferă şanse reale de a-i salva viaţa copilului. Dl Burnei n-a ezitat, pentru că principiile medicale pot fi aplicate conform standardelor actuale de toţi ceilalţi profesionişti tocmai pentru că lor le lipseşte geniul. Nişte proşti. El, Profesorul, a excizat tumora din calcaneu (în acest punct orice ortoped se ia cu mâinile de cap şi respiră profund) şi copilul a decedat la scurt timp în urma unei extensii metastatice. Ce făceam noi în timpul asta? O evitam pe mama copilului şi evitam să discutăm cazul între noi.”
Pe Facebook a apărut grupul „Prietenii domnului profesor doctor chirurg Gheorghe Burnei ”
Cazul Burnei stârnește vii controverse chiar și în spațiul virtual, facebook. Sute de persoane s-au înscris în grupul constituit în apărarea medicului. Aici discuțiile au fost, ieri, foarte aprinse. Vă prezentăm câteva din dicuțiile deschise pe Internet.
Mama altei paciente a dr. Burnei: „DE CE NU SE SPUNE NIMIC DESPRE SUTELE DE OPERATII REUSITE? DE CE SE DENIGREAZA PERSONALITATEA ACESTUI MEDIC? Cosmina, fetita mea, a fost operata de profesorul Burnei in 2006. Pentru mine, acest medic a fost un geniu. Fetita mea nu ar fi mers niciodata in picioare daca nu reusea operatia lui”.
Valentin Sportivu: Și eu am fost pacientul d-lui dr. Gh. Burnei în 2008. Am avut ruptură de femur în 3 locuri , operația a durat 3 ore jumate pt a îmi pune un fixator iar după jumătate de an mi la scos. Și din cauza domnului dr. Burnei astăzi merg fără probleme.
Emma Jipa: În 2012 am fost diagnosticată cu luxație congenitală de șold bilaterală. Atunci l-am cunoscut pe d-nul Profesor. Au urmat operațiile 2012 sold drept apoi 2014 sold stâng. Între timp am făcut numeroase ședițe de recuperare. Rezultate mulțumitoare. Anul acesta Profesorul a decis extragerea plăcuțelor de la piciorul dr –operația am facut-o de curând- mă simt ok. Suntem alături de dvs domnule Profesor!!!!