În ce țară vrea să mute FRF partidele rămase de disputat din ediţia 2019-2020 a Ligii I

În ce țară vrea să mute FRF partidele rămase de disputat din ediţia 2019-2020 a Ligii I

Prin vocea secretarului general-adjunct Gabriel Bodescu, Federația Română de Fotbal a propus Ligii Profesioniste de Fotbal ca partidele rămase de disputat din ediţia 2019-2020 a Ligii I, întreruptă din cauza pandemiei de coronavirus, să se dispute în Antalya (Turcia).

Astfel, LPF susţine însă că varianta încheierii Ligii I în Turcia reprezintă doar „un plan de avarie”.

S-a discutat despre planul de pregătire a reluării sezonului, care nevoie de 11 date de calendar pentru a fi încheiat (opt pentru play-off şi trei de Cupa României) cu propunerea ca, eventual, finalul competiţiei să se joace în Antalya (Turcia), idee care a aparţinut reprezentantului FRF, Gabriel Bodescu.

Urmează ca această propunere să fie analizată din punct de vedere juridic fiind nevoie în acest sens atât de acceptul FIFA, cât şi de cel al UEFA. Pe această temă, Liga Profesionistă a solicitat FRF deschiderea unui dialog cu cele două foruri pentru a vedea dacă acest lucru este posibil. Evident, prima opţiune a LPF este aceea de a încerca să încheie sezonul în România, varianta Antalya rămânând un plan de avarie.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a reiterat ideea ca toate eforturile să se facă totuşi pentru ca sezonul să se reia la începutul lunii iunie, precedat fiind de cel puţin trei săptămâni de antrenamente, imediat ce starea de urgenţă din ţara noastră va fi ridicată", se menţionează într-un comunicat de presă publicat pe site-ul citat.

Fotbalul din România, întrerupt iniţial până la 31 martie, a fost suspendat printr-o decizie a Comitetului de Urgenţă al Federaţiei Române de Fotbal cel puţin până la momentul ridicării stării de urgenţă decretate ca urmare a pandemiei de coronavirus. Departamentul de Competiţii al LPF a înaintat către FRF un program pentru desfăşurarea tuturor etapelor rămase de disputat până la finalul acestui sezon competiţional, având ca moment de reluare a competiţiei data de 5 iunie