Curtea de Apel București a decis, vineri, provizoriu, că alegerea lui Eugen Tomac, în fruntea PMP a fost făcută cu respectarea legii partidelor politice.
Lupta pentru controlul PMP, între taberele reprezentate de Cristian Diaconescu, fost ministru de externe și Eugen Tomac, fost președinte al PMP și un apropiat al lui Traian Băsescu, se dă pe viață și pe moarte.
Curtea de Apel București a decis, vineri, să respingă definitiv cererea de ordonanță președințială făcută de Cristian Diaconescu, după congresul extraordinar în cadru căruia Eugen Tomac a fost ales președinte.
Ordonanță președințială are un caracter provizoriu și, fiind respinsă definit, Diaconescu trebuie să aștepte luni bune sau chiar ani ca cererea lui să se judece pe fond.
„Pentru a doua oară în mai puțin de o lună, instanța ne dă dreptate și respinge acțiunea formulată de Cristian Diaconescu și de secretarul său personal. Curtea de Apel București a hotărât astăzi: Congresul PMP din 19 februarie, prin care membrii de partid și-au ales un nou președinte, în persoana lui Eugen Tomac, și o nouă conducere, a fost convocat statutar și legal”, anunță Ionuț Simionca, unul dintre membrii PMP.
Diaconescu a cerut justiției să constate pe calea unei proceduri de urgență că organizarea congresului PMP s-a făcut cu încălcarea legii partidelor politice. Ori, o astfel de procedură de urgență nu poate stabili aceste lucruri, deoarece ea are caracter provizoriu.
Procese după procese
Ionuț Simionca a mai declarat că Diaconescu a vrut să îi păcălească pe membrii PMP.
„Regret că fostul președinte a ales să dezinformeze, să păcălească mulți colegi. După hotărârea instanței de astăzi, sper că acei colegi care mai aveau vreun dubiu în ceea ce îl privește pe Cristian Diaconescu s-au convins că acesta nu are nimic de-a face cu adevărul, cu onestitatea”, susține Ionut Simionca.
De partea cealaltă, Cristian Diaconescu, fost președinte PMP, susține că Eugen Tomac, actualul lider al partidului, pregătește excluderea sa. Aceste zvonuri au ajuns la urechile sale de la colegii din PMP și se pare că ședința va fi programată în viitorul apropiat.
Fostul lider PMP își avertizează colegii cu privire la trecutul lui Tomac și precizează că în interiorul partidului mocnește un conflict nefondat și ilegal. În ceea ce privește conducerea PMP, Cristian Diaconescu susține că există o singură structură, cea stabilită prin lege, el nerecunoscând schimbarea sa din funcție.