Împușcat în stil mafiot, în apropierea casei

Neculai Costache (47 de ani) din satul Siliştea, județul Suceava, a fost găsit mort, în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1.30, la câțiva metri de casa sa. El a fost împușcat în stil mafiot, de la mică distanță. Bărbatul a lucrat mai mulți ani în Italia, iar acum ridica o casă pentru cei doi copii minori ai săi, un băiat în clasa a IX-a şi o fată în clasa I.

Un sătean care trecea pe drumul comunal din Siliştea a observat cadavrul bărbatului şi a sunat la 112. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au mers la prima casă din apropiere, pentru a încerca să afle identitatea victimei. Au dat chiar de soția bărbatului, care crede că soțul ei a fost ucis în altă parte, iar cadavrul lui a fost abandonat în apropiere de casă. Deşi reprezentanţii Poliţiei judeţene, dar şi cei ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, au încercat să ţină cazul la secret, surse judiciare ne-au mărturisit că cel mai probabil victima a fost mai întâi lovită, trântită la pământ, iar apoi împușcată de la mică distanță, cel mai probabil cu o armă artizanală.