Editura Evenimentul si Capital

Impozitul deceniilor în România! SUMĂ-RECORD pregătită de autorități în 2019. Breaking news social

Autor: | | 2 Comentarii | 16404 Vizualizari

Consiliul Local al municipiului Arad a dat undă verde unor proiecte de hotărâre printre care şi „taxa pe paragină”. Acest proiect prevede majorarea taxei pentru imobilele degradate aflate în zona protejată a oraşului. Potrivit actului oficial impozitul va creşte cu aproape 500% începând de la 1 ianuarie 2019.

În municipiul Arad sunt peste 200 de clădiri aflate în această situaţie, potrivit antena3.ro

.„Noi urmărim ceea ce ne dorim de mult: să avem o pârghie prin care să-i determinăm pe cei care nu doresc să-şi refacă faţadele să facă acest lucru pentru că sunt proprietăţile lor. Constatăm că sunt unii care refuză să-şi reabiliteze proprietăţile şi trebuie să-i mobilizezi puţin. Legea ne permite ca înainte cu un an să-i verificăm şi în funcţie de gradul de degradare să propunem o majorare a impozitului care poate merge până la 500%. Din momentul în care Comisia de inventariere special constituită a început să trimită somaţii, am simţit o schimbare: numărul de solicitări de autorizaţii de construire a crescut, oamenii au început să se mobilizeze şi sunt convins că peste 90% dintre proprietari vor demara lucrări de reabilitare a faţadelor”, a declarat viceprimarul oraşului Arad, Călin Bibarţ.

Fenomen rar intalnit, in Romania! Ce se intampla peste doar doua zile!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI