Pentru imigranți e un Caritas, pentru europeni un dezastru, pentru traficanți și ONG-uri o mină de aur... Toate „adevărurile” despre invadarea dirijată a Europei, într-un film exploziv

Pentru imigranți e un Caritas, pentru europeni un dezastru, pentru traficanți și ONG-uri o mină de aur... Toate „adevărurile” despre invadarea dirijată a Europei, într-un film exploziv

Jurnalista Lauren Southern s-a ținut de cuvânt. Documentarul ei „Borderless”, care vorbește despre imigrația dirijată asupra Europei, a fost postat ieri pe youtube. Desigur, nu e o coincidență. Lauren Southern nu a ascuns niciodată simpatia pe care o are pentru mișcările care vor să apere bătrânul continent de invazia imigranțiloor. Dar filmul ei nu este un material de propagandă și nu are menirea de a asigura mai multe voturi populiștilor, suveraniștilor și naționaliștilor în alegerile europene, ci o încercare onestă de a afla adevărul despre un fenomen gigantic și extrem de complex.

Spre deosebire de presa mainstream, Southern nu ține morțiș să demonstreze niște teze, cercetează, atât cât poate, și ascultă pe toată lumea, imigranți, traficanți, autorități, oameni obișnuiți, miliții anti-imigranți sau parlamentari europeni. Tocmai de aceea, ancheta începe pe plajele Turciei și ale Marocului, de unde imigranții pleacă spre Europa. De la bun început, o idee se impune. Imigrația nu are unsingur adevăr, ci mai multe. Toți au dreptatea lor. Și țăranii turci din zona de coastă, cărora traficanții de carne vie le-au confiscat practic terenurile și care se tem că femeile vor fi violate, iar ei vor fi împușcați, și imigranții care au plătit traficanților cam o mie de dolari de persoană ca să fie duși în Grecia. În Maroc, situația esimilară, numai că prețurile sunt mult mai mari- între 2000 și 4000 de euro. E o loterie, un Caritas, o dată ce bărcile pleacă, traficanții consideră că și-au făcut datoria, indiferent că ambarcațiunile ajung sau nu la destinație. Cei care sunt nevoiți să se întoarcă pe țărmul african trebuie să dea alți bani ca să-și mai încerce norocul o dată. Nu e vorba de refugiați care fug de război, ci de oameni care vor o viață mai bună. De unde ar putea să aibă niște oameni care au pierdut totul atâția bani să le dea traficanților, se întreabă, pe drept, Lauren Southern. Adevăratele victime mor de foame pe străzile orașelor din Maroc sau Libia sau încearcă să ia cu asalt cele două enclave spaniole de pe țărmul african. Cei care pleacă pe mare sunt oameni înstăriți pentru standardele Africii. Unii și-au vândut casele sau afacerile, alții au împrumutat bani de la toate rudele ca să poată urmări mirajul occidental inventat de presa progresistă, politicieni și ONG-uri. Singurii care câștigă sunt traficanții- zeci de mii de dolari sau euro pe zi, milioane- pe lună. Profitul e imens, chiar dacă o parte din bani ajung la protectorii și informatorii din rândul autorităților. Europa nu e însă paradisul. Mulți dintre cei care reușesc să ajungă în Grecia se văd într-o fundătură,p recum supraaglomerata tabără de refugiați de la Moria. Sunt mii de oameni de toate felurile înghesuiți unii peste alții, iar abuzurile se țin lanț. Criminalii și jihadiștii sunt adevărații stăpâni ai locului.

Femeile și copiii riscă să fie violați în fiecare noapte. Bărbații pot fi uciși în orice moment, mai ales dacă sunt creștini, yazidi sau atei. Printre victime sunt însă și musulmani despre care se știe că au bani asupra lor. Disperați, unii imigranți plătesc medicilor să le inventeze o boală gravă, ca să fie trimiși la Atena. Alții sunt „salvați” de ONG-uri. Southern prezintă o filmare cu camera ascunsă în care directoarea executivă recunoaște fără problemă că învață imigranții ce și cum să mintă ca să primească drept de azil. Dar aici se termină ajutorul, orice pas făcut mai departe spre Occident costă. Unii plătesc călăuze, alții sunt prinși de grăniceri sau de miliții cetățenești, ca în Bulgaria. Dar și cei care ajung la destinație simt o dezamăgire cruntă. Foarte puțini reușesc să obțină statut de refugiat în țări ca Germania, Irlanda sau Suedia, care asigură masă și casa, ba chiar și bani buni de buzunar, cei mai mulți ajung să doarmă pe străzi, ca la Paris. Acolo nu mai e nimeni să-i ajute. ONG-urile care vehiculează sute de milioane de dolari i-au uitat și nimeni nu le dă o slujbă dacă nu au acte. Dar nu numai imigranții suferă și regretă pasul făcut, ci și cei mai săraci dintre europeni. În toate marile orașe, numărul săracilor care trăiesc pe străzi crește. Serviciile sociale trebuie să se ocupe de imigranți, așa că nevoiașii Europei sunt lăsați în voia Domnului. Sunt mărturii teribile pe care Laurean Southern le obține din partea unor europeni îngrijorați de politicile imigrației. Un parlamentar european independent spune că, din calculele făcute de el, Uniunea Europeană și țările membre cheltuiesc anual pentru imigranți între 150 și 200 de miliarde de euro. O jurnalistă din Irlanda se întreabă de ce politicienii primesc atât de mulți imigranți, când nu-i pot ajuta nici măcar pe compatrioții lor care dorm sub cerul liber.

Sunt zeci de mărturii, fiecare cu adevărul ei, care formează o realitate complexă, dar un adevăr general. Din jocul imigrației, oamenii obișnuiți greu ies câștigători, fie că sunt imigranți sau europeni. De câștigat au numai traficanții, ONG-urile finanțate regește, politicienii și cei care îi manevrează din umbră. Documentarul făcut de Lauren Southern nu trage prea multe concluzii, se rezumă la ceea ce reiese din mărturiile oamenilor și din ce a văzut cu ochii ei. Eu o să-mi permit, totuși ca, după ce vedeți filmul, să vă pun o întrebare la care răspunsul e destul de greu de dat- ce urmăresc, de fapt, cei care dirijează de la nivel înalt imigrația asupra Europei?

Ne puteți urmări și pe Google News