Conform mărturiilor specialiştilor care au fost implicaţi într-un fel sau altul în grandiosul proiect ingineresc şi, aşa cum se observă şi în fotografiile din arhiva Agerpres, metroul bucureştean s-a făcut cu forţe, materiale şi utilaje româneşti.

Dorinţa conducătorilor vremii de a face economie şi mândria naţională a comuniştilor au condus la această strategie.

Inaugurările magistralelor înainte de 1989:

Magistrala 1 – Militari – Titan, începută în 1975, cu 17 staţii, un dispecerat şi două depouri, a fost dată în exploatare pe tronsoane astfel:
Tronsonul 1 – Semănătoarea (acum Petrache Poenaru) – Timpuri noi, 8,63 km, 6 staţii – 17  noiembrie 1979

Tronsonul 2 – Timpuri Noi – Republica, 10,10 km, 6 staţii – decembrie 1981

Tronsonul 3 – Eroilor – Militari (acum Preciziei), 8,83 km, 5 staţii – august 1983

Tronsonul 4 – Semănătoarea – Crângaşi, 0,97 km, 1 staţie –decembrie 1984

Tronsonul 5 – Crângaşi – Gara de Nord, 2,83 km, 2 staţii – decembrie 1987

Magistrala 2 – IMGB (acum Dimitrie Leonida) – Pipera, 18,86 km, cu 14 staţii şi un depou, 1987

Tronsonul 1 – Berceni – Piaţa Unirii2,  9,96 km, 8 staţii – ianuarie 1986

Tronsonul 2 – Piaţa Unirii2 – Pipera, 8, 72 km, 6 staţii – octombrie 1987

Magistrala 3 – Gara de Nord – Dristor2 – 7,8 km, 6 staţii – august 1989, terminată mai devreme deşi obiectivul Congresului al 13-lea ar PCR prevedea cei 60 de km de metrou finalizaţi până în 1990

Sursă foto: Agerpres