Imagini înfiorătoare cu atacul terorist din SUA. 18 ani de la 9/11 - Foto

Imagini înfiorătoare cu atacul terorist din SUA. 18 ani de la 9/11 - Foto

Mai multe fotografii de la tragicul incident terorist din 9.11.2001 au apărut pe internet alături de povestea unui medic, care susține că a fost primul ajuns la „locul faptei”.

Un medic care susține că a fost printre primele persoane care au ajuns la ruinele World Trade Center după atacul terorist de la 11 septembrie 2001 a publicat noi fotografii terifiante.

Doctorul Emil Chynn, acum în vârstă de 50 de ani, spune că își plimba câinii în momentul în care a observat că Turnurile Gemene ard și a fugit imediat la fața locului. Acolo a lucrat la primul centru de triaj de la World Trade Center, potrivit Metro.

El spune că a mai lucrat la un spital local în timpul unui alt atac terorist, astfel că știa că poate să ajute mai mult la fața locului, decât să aștepte ca victimele să fie aduse la spital.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Când am ajuns, eram înconjurat de fum și moloz, dar a trebuit să găsesc clădirile. Pe drum am dat de alți voluntari, iar după 30 de minute am găsit rămășițele Turnurilor Gemene, din care mai rămăseseră doar trei etaje. Am fost voluntar la fața locului aproximativ o săptămână și am făcut pozele cât am stat acolo”, a povestit el.

Miercuri s-au împlinit 18 ani de la atentatele teroriste în care aproximativ 3.000 de oameni au murit după ce patru avioane au fost deturnate de teroriști, iar două dintre ele au lovit cele două turnuri World Trade Center din New York, ce a dus la prăbușirea clădirilor.

Sursa: Dr Emil Chynn / Caters News Agency

MAI MULTE FOTOGRAFII AICI