Institutul de Virusologie din Wuhan (China) este locul despre care s-a spus că ar fi fost punctul de plecare al noului coronavirus. Chinezii au negat informația care vorbea despre un virus creat în eprubete. Dailymail.co.uk prezintă imagini din laboratorul respectiv în care se află peste 1.500 de tulpini de virusuri. Printre acestea, și cel purtat de lilieci.

Institutul de cercetare a fost creat după izbucnirea SARS, în 2002 – 2003. „Colecția de virusuri, cultura, izolarea sau infectarea animalelor ar prezenta un risc substanțial de infectare a unui cercetător care lucrează în laborator, iar de la el se răspândește către public”, afirma profesorul Richard Ebright, de la Institutul de Microbiologie Rutgers University Waksaman.