Ea este jandarm și se pare că misiunea ei era să țină oamenii la distanță. Însă, pe filmări apar nu doar imagini cu încercarea de a-i determina pe curioși să se îndepărteze, ci și cu implicarea ei în transportul răniților. Cu mânecile suflecate, ea prinde de tărgile improvizate, ajută la transportul răniților până la ambulanțe, după care se întoarce și privește în jur, să vadă unde ar fi nevoie de ea.

Cele 20 de minute de filmare, publicate de Libertatea, nu acoperă întreaga acțiune, care a durat mai mult de 5 ore. Colonelul Cristian Radu, prim adjunct al Inspectorului general al IGSU, a declarat că acestea vor fi puse la dispoziția „oricărei structuri de anchetă” și că nu au apărut până acum deoarece nu le-a solicitat nimeni. El a spus că instituția nu oferă din oficiu imagini care au un impact emoțional puternic asupra popolației. Acesta a mai precizat că filmările nu au ajuns la Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Arafat a declarat că personal nu va ieși să dea explicații în această perioadă. „Avand in vedere ca se aproprie comemorarea Colectiv, un moment emotional major care trebuie respectat, dar si faptul ca se desfasoara procesul electoral pentru alegerea presedintelui Romaniei pentru urmatorii 5 ani, consider ca punctul meu de vedere este bine sa fie prezentat dupa aceste evenimente. Eventualele iesiri publice din partea mea in aceste zile nu vor face decat sa aduca un element perturbator al acestor momente. Va asigur insa ca am raspunsuri concrete la toate intrebarile care au fost ridicate si nu voi ezita sa le aduc in fata opiniei publice”, a scris demnitarul pe Facebook.

Raed Arafat susține că nu avea cum să vadă aceste imagini „Conducerea IGSU dar si domnul Gen. (r) Pop, au afirmat ca aceste imagini nu mi-au fost date. Cu alte cuvinte nu puteam sa ascund ce nu aveam”, a precizat secretarul de stat.

În 30 octombrie se împlinesc 4 ani de la incendiul din clubul Colectiv,  tragedie în care 64 de persoane și-au pierdut viața.

 

Te-ar putea interesa și: