IMAGINAŢIE PROLIFICĂ. Cele mai CIUDATE ARME din primul război mondial | GALERIE FOTO

IMAGINAŢIE PROLIFICĂ. Cele mai CIUDATE ARME din primul război mondial | GALERIE FOTO

Primul război mondial a reprezentat cotitură în privinţa percepţiei generală despre război, dar şi privinţa tehnicii militare. Pe lângă strategii şi arme mult mai performante, statele implicate în război au recurs şi la invenţii de-a dreptul incredibile.

CLICK AICI PENTRU FOTOGALERIE! INTERESTING6, a realizat o selecţie cu cele mai neobişnuite arme folosite în primul război mondial, iar inventivitatea creatorilor de arsenal de luptă a fost prolifică. În primul război mondial s-a folosit mitraliera Maxim, o variantă îmbunătăţită a mitralierei inventată în secolului al XIX lea, de dimensiuni foarte mari şi greu de manevrat.

Tancul a fost o altă armă celebră şi intens uzitată în primul război mondial. Vehiculul autopropulsat care nu se putea ciurui cu mitraliera, care trecea prin brânză prin tranşee şi baraje de sârmă ghimpată, a fost folosit prima dată de armata britanică, în 1915.

Nici germanii n-au fost mai prejos, zeppelinul a ajuns, din 1915,  o armă de război importantă pentru nemţi. Iniţial s-a fost folosit pentru survolarea Mării Nordului şi a zonei Baltice. Pentru a bombarda zeppelinele germane, Handley Page a produs o serie de bombardiere pentru Marina Regală britanică. Acestea au devenit unele dintre cele mai celebre arme din primul război mondial.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însă cele mai apreciate, pentru avantajul strategic pe care îl confereau, au fost tunurile Big Bertha, acestea erau construite de Krupp din Germania. Tunul Big Bertha avea cel mai mare şi mai precis calibru, de 420 mm, cu o rază de acţiune de 15 km. Pentru că era enorm, tunul era asamblat de peste 1.000 de oameni, chiar în locul în care se instala frontul, după ce aterior erau aduse acolo componentele. ARTICOLE POPULARE:

  • TERIFIANT. Tinerii care SFIDEAZĂ MOARTEA, prin CASCADORII cu mâinile GOALE un POD de 115 metri ÎNĂLŢIME | GALERIE FOTO

  • IMAGINILE pe care Putin NU le vrea PUBLICE. Fotografiile care arată că Soci, gazda Jocurilor Olimpice de iarnă e o zonă "PERICULOASĂ" | GALERIE FOTO

  • COPACII în care CRESC BANI. Comoara din PĂDURILE scoţiene ce îndeplineşte dorinţele SECRETE | GALERIE FOTO

  • TOPIREA GHEŢARILOR din Alpii italieni dezvăluie ORORILE din primul RĂZBOI MONDIAL | GALERIE FOTO

  • Cum să faci din NEFERICIRE o poveste de SUCCES. “CEA MAI URÂTĂ FEMEIE DIN LUME” redefinește conceptul de FRUMUSEŢE | GALERIE FOTO/ VIDEO

  • TOP 5 CURIOZITĂŢI despre 2014. POVEŞTI ciudate care pot deveni REALITATE | GALERIE FOTO / VIDEO

  • DIETA FULGER. Mamă a doi copii, FOTOMODEL după ce a SLĂBIT UIMITOR, în 90 de zile | VIDEO

  • VIAŢĂ NOUĂ pentru CABINELE TELEFONICE din Praga. Nu o să-ţi vină să crezi în ce au fost TRANSFORMATE | GALERIE FOTO

  • VEDETELE NU arată ca-n REVISTE. Strălucirea DIVELOR se OFILEŞTE brusc în viaţa REALĂ | GALERIE FOTO

  • FAZE AMUZANTE. Ce idei au AVUT acești PRICHINDEI, când ADULŢII nu au fost pe fază | GALERIE FOTO